marți, 21 iunie 2016

Pitagora - Sfaturi pentru Calea Virtuții Divine



Cât priveşte necazurile pe care le îndură oamenii
din cauza Destinului potrivnic,
acceptă-le ca şi cum le-ai fi meritat;îndură-le răbdător
şi nu te împotrivi.

Caută să le îndrepţi,pe cât îţi va sta în putinţă.
Dar cugetă temeinic la aceasta:
că Soarta îi păzeşte pe cei buni de cea mai mare parte
din aceste nenorociri.

Multe vorbe,bune sau rele,ies din gura oamenilor;
nu le-întâmpina cu admiraţie,dar nici nu le respinge.
Iar dacă cineva spune lucruri false,îndură cu răbdare
şi blândeţe.

Ia seama-n orice împrejurare la cele ce-ţi voi spune:
Ca nimeni,niciodată,prin vorbe sau prin fapte,să nu poată
să te determine să spuinsau să comiţi ceva nefolositor
pentru tine.

Cugetă înainte de a făptui,ca să nu te porţi nesăbuit,
că numai omul păcătos spune sau face lucruri nesocotite.
Nicicând deci să nu faci ceva de care apoi ai să regreţi

Nu face nimic din ceea ce nu ştii;ci învaţă
tot ceea ce trebuie să ştii,şi viaţa fericită îţi va fi.

Nu trebuie să neglijezi sănătatea trupului tău,
dar dă-i cu măsură băutura,mâncarea şi mişcarea,
şi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeni

Nu lăsa ca dulcele somn să-ţi închidă pleoapele,
mai înainte de a te-ntreba astfel de faptele tale
de peste zi:
Cu ce-am greşit? Ce am făcut? Ce n-am făcut din ce trebuia să fac?
Începe cu prima şi meditează apoi asupra celorlalte.

Şi apoi,
dacă socoţi că ai greşit,necăjeşte-te;iar dacă ai făcut bine,
bucură-te.

Străduieşte-te să pui în practică aceste precepte,
meditează asupra lor; acordă-le toată dragostea ta,
şi ele te vor pune pe calea virtuţii divine.

Pitagora - Imnurile Sacre

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu