miercuri, 18 mai 2016

Crede și cercetează! Nu te încrede în orice și în oricine!



„Pentru cei mai mulți oameni de astăzi, cuvântul credință înseamnă acceptarea fără cercetare a unor principii sau axiome, consimțământul față de o teorie sau o învățătură care rămâne nedovedită. „Cred în ceva” înseamnă că accept acel ceva chiar dacă nu-l înțeleg. Adeseori sub limbajul comun al credinței se poate înțelege la fel de bine devotamentul religios, disciplina ideologică sau supunerea față de un partid politic. S-a încetățenit și o „lozincă” de proveniență necunoscută, pe care foarte mulți o socotesc drept chintesență a metafizicii, în timp ce ea nu este decât o premisă a oricărui fel de totalitarism: „Crede și nu cerceta”. O astfel de accepțiune a credinței nu are nicio legătură cu sensul pe care l-a dat acestui cuvânt tradiția iudeo-creștină, cel puțin. Dacă crezi în Dumnezeu, nu faci acest lucru deoarece îți dictează anumite principii teoretice sau pentru că vreo instituție anume îți garantează existența Lui. Crezi în El deoarece persoana Lui, existența personală a lui Dumnezeu dau naștere în tine la încredere. Lucrările Lui, lucrarea Lui în lume – intervențiile Lui în istorie – te determină să vrei o relație cu El.
Relația care fundamentează credința poate să fie directă sau indirectă, așa cum se întâmplă și cu o persoană umană: cred în cineva, mă încred în el atunci când l-am întâlnit, îl cunosc, dar mă încred și în cineva pe care nu-l cunosc personal, dar când niște oameni de încredere pe care îi cunosc depun mărturie pentru credibilitatea sa – așa cum cred și într-un artist pe care nu l-am întâlnit niciodată, atunci când lucrările lui trezesc în mine admirație și încredere față de persoana sa.
Credința în Dumnezeu poate începe și numai cu încrederea în mărturia oamenilor care L-a cunoscut, au făcut experiența prezenței Lui și s-au învrednicit cu vederea feței Lui. Aceasta înseamnă încredere în mărturia experienței, trăirii strămoșilor, a sfinților, a profeților, a Apostolilor.
Când Biserica ne cheamă la adevărul său, ea nu ne propune anumite teze teoretice pe care trebuie din principiu să le acceptăm, ci ne cheamă la o relație personală, la un anume mod de viață [...] care transformă existența cuiva dintr-o supraviețuire individualistă, egocentristă, într-un eveniment de comuniune.”


Christos  Yannaras, extras din cartea ”Abecedar al credinței”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu