marți, 30 aprilie 2013

Lucrarea Tainica a Pastelui



     A inceput Saptamana Mare, cea mai deosebita saptamana din an, ca insemnatate, rememorare si retraire a prezentei lui Dumnezeu Cuvantul, temelia Veacurilor si a lumilor spirituale si materiale pe pamant!
Si mai mult decat atat, intr-o continuitate tainica,intr-o oglinda, totul se repeta si se retraieste pas cu pas.
Prezenta lui Hristos  pe pamant avea sa modifice si sa restructureze drumul Duhului omenesc catre Imparatia Cerurilor.
     Odata cu Iisus Hristos, orice intrebare, indoiala, nelamurire vis a vis de esenta, izvorul si traseul Duhului nostru, se spulbera precum intunericul in fata luminii. Adevarul s-a aratat lumii si a fost propovaduit la toate neamurile de pe pamant. Cine a vrut sa-l accepte bine, cine nu, nu. Dar Dumnezeu e rabdator si ne asteapta pe toti sa-l aflam macar o data in viata pe Hristos.
   
 Din nefericire crestinul s-a obisnuit sa vada o poveste si nu o realitate. Pe noi crestinii nu ne intereseaza apartenenta la o poveste durabila de 2000 de ani ci dimpotriva ne intereseaza descoperirea permanenta a Realitatii Dumnezeiesti si prin urmare gustarea Adevarului din inima!
Realitatea prezentei lui Dumnezeu pe pamant ne poate face sa intelegem ca fiecare pas, cuget, privire, miscare, alegere, atingere, intalnire marcheaza nu numai persoana si prezentul acelei contemporaneitati ci viitorul intregii umanitati din Duh pana in Trup.
     Alegerea celor 12 apostoli, momentul alegerii fiecaruia este esential pentru noi toti, caci omul vechi este pescuit de catre Mantuitor spre a se umple de Harul omului Nou. Fiecare reprezinta esenta arhetipurilor acestei umanitati si odata cu transformarea acestor 12 Apostoli se schimba prin putere Dumnezeiasca esenta arhetipurilor umanitatii. Furiosul, Naivul, Necredinciosul, Scepticul, Arogantul,Patimasul, Carturarul, Filosoful si toate celelalte sunt oglindite in Apostoli, in momentul lor de oameni vechi.
     Odata cu Hristos viata lor si a nostra, a fiecaruia dintre noi, din momentul intalnirii cu Hristos incepe sa se schimbe. Traseul launtric al fiecarui Apostol in calea de trezire alaturi de prezenta lui Hristos, se pirograveaza tainic in potentialul intregii umanitati prezente si viitoare. Contactul Dumnezeiesc cu tot ceea ce era vechi si putred in om, face sufletul sa se tulbure pana in adancuri atunci cand simte adevarata dragoste a unui parinte uitat si pierdut in negura timpului si a sufletului.
Noul contact cu Dumnezeu Cuvantul, Iisus Hristos, face sa imprime in Duhuri si in Trupuri o noua lege, sa aduca modificari de constiinta planetara, sa redescopere sensul pierdut, sa schimbe pana si trupul prin prezenta trupeasca in lantul ADN ului uman, caci toata umanitatea isi poarta semnatura in noi si acum, mai ales, insusi Dumnezeu!
A reparat in mod tainic, de neimaginat si necuprins mintii omenesti, intreaga realitate a istoriei de la Adam si Eva.
     Caci daca prima picatura de sange varsata pe pamant de Cain, prin ura si manie, spurca ireparabil pamantul, natura si natura omeneasca (printr-o noua informatie in ADN ce urmeaza sa se perpetueze in toatata omenirea), atunci prima picatura de sange varsata de Dumnezeu pe pamant din mila si dragoste pentru copii Sai dar si pentru frati (caci Dumnezeu S-a facut intr-un fel si frate cu omul) reface pamantul si reface natura omeneasca, ii ofera potential, ii ofera pentru prima data posibilitatea indumnezeirii si a cunoasterii desavarsite despre tot si despre orice, ii da omului posibilitatea harurilor prin pogorarea SF DUH (uluitoare pentru omul vechi), face legaminte pe pamant cu oamenii ca sa innoade tainic cerurile cu pamanturile si sa-l puna deasupra tuturor pe fiul Sau pierdut pe adevaratul OM.
Iisus paseste acolo unde pacatul se afunda cel mai puternic in mintea si trupurile oamenilor dar unde totusi ramane o portita deschisa catre lumina. Fariseii si Saducheii, carturarii, au fost intr-atat de intunecati incat nu l-au putut simti pe Dumnezeu si astfel s-au facut mai pierduti decat prostituatele si vamesii. Si acolo unde Iisus a fost primit, s-a nascut potential mare de indumnezeire, asa cum s-a intamplat si cu Maria prostituata si de la ea incoace, cele asemeni ei in ipostaza veche, traiesc acelasi potential insamantat in prima prostituata ce-l intalneste pe Hristos.
      Hristos fiind poarta prin care Tatal  este cunoscut, atunci El s-a insamantat ca poarta in tot omul de pe pamant, prin tiparul fiecarei minti si suflet. Si tot asa, cu fiecare om pe care il intalneste: vamesi, prostituate,posedati,alcoolici,desfranati,criminali,hoti, si toti cei care ne repetam in aceeasi bucla de la Adam incoace, in fiecare ce Il primeste, insamanteza potentialul minunat al indumnezeirii  prin salasluirea continuua a Duhului Sfant in Om.
Aceasta lucrare este Tainica in fiecare om de pe aceasta planeta si nu poate fi cuantificata de nimeni.
La fel cum nici o minte nu poate pricepe suferinta altuia mai ales nu poate pricepe suferinta lui Dumnezeu Cuvantul in torturi si pe cruce! Iisus a luat aspura lui tot ce era mai salbatic din om si mai intunecat, le-a “aspirat” si mai apoi le-a prefacut in pulbere de aur iertand omul ba chiar daruindu-i potentialul desavarsirii, al mantuirii!
Dar Duhurile noastre nu sunt numai pe pamant ci si in diferite lumi mai intunecate sau luminoase. Mai ales la vremea aceea, cand toti cei de pana la Hristos nu se puteau intoarce acasa dupa iesire din trup ci ramaneau intr-un fel de intermediar (pentru cele cu viata buna si in intunericul lumii iadului pentru cei cu viata rea), pana la venirea Mantuitorului.
"Mântuitorul meu, Jertfa cea vie şi nejertfită, ca un Dumnezeu, pe Tine însuţi de voie aducându-Te Tatălui, ai sculat pe Adam cu tot neamul, înviind din mormânt" (Cântarea a VI-a).
"Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând, Paştile nestricăciunii - lumii de mântuire".
     Din alta perspectiva, venirea Mantuitorului pe pamant era cu mult mai asteptata in lumea de dincolo decat de cei din lumea aceasta. Si asta pentru ca multe Duhuri omenesti asteptau eliberarea si intoarcerea acasa dupa viata in trup. Din acest motiv a fost sarbatoare in ceruri in toate ostirile ceresti, caci fiul pierdut s-a intors acasa odata cu victoria Cuvantului Dumnezeu!
      Dupa plecarea de pe cruce, dupa iesirea din trup, Hristos merge mai departe in toate colturile lumilor intunecate, in toate stadiile, in toate realitatile celor pierduti si prin aceasta aduce judecata lui Dumnezeu direct in iad in mijlocul ingerilor cazuti, aducand foc si sabie pentru draci prin iertare, mila si luare a pacatelor
celor judecati prin maximum de scarificiu Divin de a cobora insusi Dumnezeu in trup de om si de a se supune tuturor legilor din viata omului cat si a celor de dupa viata omului!
 "Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase...".
     Dumnezeu i s-a aratat si diavolului in mijlocul iadului prin ipostaza de om, probabil o a doua intalnire memorabila pentru toti ingerii cazuti. Caci Dumnezeu lucreaza si pentru oameni dar si pentru fii pierduti si intunecati cum sunt diavolii. O ultima lectie din partea lui Dumnezeu si pentru cei din nevazutul omului care incerca sa-l piarda pe om si sa-l scada pe Dumnezeu. Sacrificiul de sine este o lege data concret in toate lumile materiale sau spirituale. Sacrifciul de sine si smerenia sunt una cu Dumnezeu si ele fac parte din chipul Slavei Sale ce se oglindeste in toate Ierarhiile Ceresti. Deci nu numai omul trebuie sa dobandeasca asa ceva pentru a reveni in Slava Sa ci si diavolul. O lectie si pentru om ca smerenia nu poate sta la diavol!
"Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice; şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul ei, Cel Unul Binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri şi preaslăvit".
Asadar rupe lanturile iadului si lumilor intermediare, elibereaza duhurile catre lumina, catre Casa, calcand cu moarte asupra “mortii”,adormirii duhului. Caci pana la intoarcerea Acasa, alaturi de Ingeri, Duhul era ca mort la fel cum e omul fara cunoasterea de sine si de Dzeu, tot mort si chiar treaz de ar fii, lipsa luminii Dumnezeiestei, tot moarte este pentru Duh.
Inceputul vietii a fost in toate planurile, atat pentru cei in viata cat si pentru cei de dincolo, inceput al vietii este in acelasi timp si pentru toata creatia, natura Sa.    
     Inceputul lumesc, material, al naturii, primavara, echinoctiu, a fost sarabatorit in toate colturile pamantului asa cum si postul de carne pentru sanatate si legea veche, legea talionului, legea dreptatii a fost cultivata peste tot.
Tot asa se pune un nou inceput Dumnezeiesc in intreaga creatie, natura si natura umana prin noul Paste, Jertfa lui Dumnezeu!
Se pune inceput tuturor celor ce sunt dincolo si pleaca dincolo de porti, celor ce sunt aici in viata si se trezesc la Viata, se pune inceput Divin in lucrarea naturii, a reinvierii intru desavarsire a intregii creatii. Din acest moment al Fiului pe pamant, Tatal din ceruri face legamant cu omul si prin natura, binecuvantandu-i in fiecare an apele catre vindecarea si purificarea Duhului. Daca Dumnezeu binecuvanteaaza omul prin natura, oare omul nu are datoria directa de a ingriji acest spatiu sacru prin care El se manifesta catre binele nostru?
     Si iata ca odata cu Invierea Domnului toate se implinesc, se completeaza si se desavarsesc.
Se face trecerea de la dreptate la dragoste (definitia crestinismului de N.Steindhardt) deci dreptatea este desavarsita de dragoste; postul de carne pentru trup trece catre postul mintii si al Duhului desavarsind astfel postul(caci nu ceea ce intra in gura spurca pe om ci ceea ce iese din gura omului), natura renaste dintr-un ciclu inconstient catre unul constient, de desavarsire si proprie mantuire si nu in ultimul rand realiatea trecerii de la omul vechi la omul nou, insamantata in fiecare din noi pana la sfarsitul timpurilor.
Trebuie sa ne cunoaste esenta de Duh si lumea Duhurilor din care facem parte.
 Atunci incepem sa intelegem lucrarea Duhului in lume si tainele sale.





sâmbătă, 6 aprilie 2013

Pablo Neruda - Cine moare?




Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...


Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

joi, 4 aprilie 2013

Ereditate sau Karma V

De la cadere la desavarsire

    




     Asadar rastogolirea Taijiului incepe odata cu caderea omului. Odata cu caderea omului toata creatia materiala, universul material, cade si el. Este ca si cum ,odata cu omul, s-a oprit cresterea catre coacere si tot aluat s-a desumflat. Daca mielul sedea in bratele leului si toate animalele pamantului cresteau doar cu iarba si omul traia in afara pacatului, fericit si inconstient, intr-o stare permanenta de Slava catre Dumnezeu, in momentul nefericit al gustarii sexualitatii in gradina Edenului, tot ceea ce ii compune si din care sunt facuti Adam si Eva, "gusta" si ele implicit dintr-o denaturare a esentei. Pe de alta parte, ca sa fiu mai bine inteles, omul este un Imparat la acestei lumi, pentru ca este facut din insasi materia ei vizibila si invizibila si pus deasupra ei. Este pus deasupra ei pentru ca evolutia sau involutia omului atrage dupa sine si caderea sau mantuirea intregii naturi. Dumnezeu a legat intre om si intreaga natura (in momentul initial) o crestere tainica in care planurile se intalnesc intre ele sprijinindu-se reciproc catre mantuire. Datorita acestei legaturi, inteligenta acestei naturi se supune omului si creste alaturi de el, sprijinind omul pana la capat in traseul sau evolutiv.        Cand omul se apropie de starea initiala se poate observa acest lucru. Daca ne gandim la marii maestrii chiar si pana la Hristos, Lao Tzi, Buddha, Pitagora si altii, se cunosc legendele in care natura conlucra cu acestia si se supunea lor. Sfintii parinti ai Crestinismului vorbeau animalelor si ele se supunueau lor nu din frica ci din dragoste. Deci sa intelegem ca Adam traia o permanenta stare de dragoste fata de Dumnezeu si de aceasta stare erau dependente si toate cele create din acelasi plan cu Adam.

Pentru ca odata cu plecarea celor doi din gradina perfectiunii, mielul este omorat de leu, cel mic vanat de cel mare,lantul cauzei si al efectului incepe, totul se imparte in ceea ce noi spunem " bine si rau".
Nu am cunoastere exacta asupra textului original dar cred ca este mai pe  inteles atunci cand spui "Pomul cunoasterii binelui prin rau" Dar din cauza unei probabile interpretari de prima mana a omului s-a pastrat mai bine cealalta expresie. Caci oricine poate intelege la prima mana ca trebuie sa savarseasca raul pentru a cunoaste binele, ceea ce este o teribila sminteala!

Va continua