joi, 17 ianuarie 2013

Reconectarea la normalitate II




Acum tehnic  vorbind sa vedem unde sta iluzia.
Pentru energie voi folosi temrenul de qi pentru ca poate fi inteles si aprofundat mai bine.
Cum spuneam mai devreme, tot ceea ce exista si este fiintat  poseda un anumit tip de qi, inclusiv corpul uman. Datorita acestei chintesente qi, el se regaseste in toate variatiile sale :mineral,vegetal,animal,uman si cosmic. Ca acest qi sa se poata conecta are nevoie de rezonanta. Din acest motiv totul este in rezonanta. Corpul rapunde in mod natural la rezonantele pe care le primeste. Compatibilitatea cea mai mare, de  100%, este cu cea a naturii. Deci omul nu trebuie sa se mire de prezenta unor „forte” ale materiei. Totul este forta si putere, noi suntem slabi in a le descoperi. Nu trebuie sa ne mire nimic si nici sa  ne subordonam unor tehnici, pentru ca asta duce decaderea omului din rangul sau.
Orice este apreciat mai presusus de Creator nu numai ca nu-l cinsteste pe Om dar ii desavarseste prostia. Qi ul acesta, ce anima totul in univers, este, din punctul meu de vedere,unul dintre  firele de telefon sau cabluri optice prin care ni se adreseaza Dumnezeu sub o forma sau alta. Asadar toate acestea au o putere initiala si este firesc sa fie asa pentru ca au fost izvorate din gandul lui Dumnezeu. Alegerea ramane tot la noi in a sti cum sa le interpretam,sa le vedem  si sa le intelegem.Omul poate manipula qi ul, fie ca este vorba de cel propriu sau de cel exterior, dar nu asta il desavarseste pe om si nici nu-l mantuieste. A cauta longevitatea trupeasca ne-ar duce cu gandul mai mult la desavarsirea unei vieti trupesti si atat. Pe cand, pe noi, crestinii, ne intereseaza desavarsirea sufleteasca mai intai, fiind inaintea tuturor lucrurilor ca importanta. Pe parcursul acestei lucrari sufletesti, trupul  trebuie si el ingrijit atat cat este nevoie si pentru acest lucru, Dumnezeu ne-a daruit din plin natura si mai ales mintea si inima! Deci omul poate lucra asupra sa cu trei lucruri : cu natura, cu mintea si cu inima. Tehnic vorbind, toate acestea au caliatatea de a modula qi ul intr-un anume fel si qi-ul, fiind tot din universul material, ajuta, evident, structurilor universului material fie ca vorbim de corpul uman, cristale sau cosmos. Acest qi poate fi influentat de entitati intunecate si de cele divine, depinde doar de intentia si credinta clara a omului si aici sunt multe nuante fine, pentru ca satanist poate fi si cel care vorbeste despre Dumnezeu. Miracolul nu il reprezinta materia in sine ci ceea ce poate face Dumnezeu cu ea si prin ea. Apa este un exemplu bun. Ea are proprietati minunate de la sine, un qi specific, o memorie, calitati aparte, dar ce diferenta este intre apa consacrata Lui si mai apoi sfintita de El si apa normala!
 Asa cum spuneam mai sus, aceste „cabluri” sunt daruri si trebuiesc apreciate. Ispita este sa rupi legatura, sa smulgi cablul si sa le folosesti in interes propriu, in fapt doar de puterea unui cablu nu si de desavarsirea dialogului si a electricitatii divine pe care ar elibera-o  Sursa. Asemeni apei sfintite. Degeaba crezi tu ca apa pe care tocmai ai luat-o de la rau este sfintita de la sine putere sau crezi ca o sfintesti tu. Ea ramane doar apa daca daca sufletul nu ti se afunda in dialog cu Tatal. Ea ramane, prin proprietatile ei, buna pentru trup dar nu este folositoare sufletului si mintii!
 Degeaba ceri putere de la Dumnezeu ca sa masori sau sa vezi virtutile sau pacatele unui seaman. Au oare iti descopera Dumnezeu, sufletul si existenta unui om, prin ecuatii matematico-spirituale si tone de explicatii? A crede ca posezi o putere cu care poti sa te joci, in capul tau, de-a Dumnezeu, ba chiar avand iluzia ca ii ceri si ajutorul Lui, este lucrare din partea cealalta! Abuzul de putere se plateste!Mai ales daca este „cheltuit” aiurea. Si acum sa fim seriosi, pana si Gandalf actiona numai in ultima masura, dupa ce toate zarurile erau jucate.
Cu alte cuvinte, Mefistofel ar zice asa „ foloseste-te de ceea ce a creat Dumnezeu. Si tu esti tot Dumnezeu si tot fiu de Dumnezeu fiind, te poti folosi de toate dupa propriea  putere si stiinta. Nu ai nevoie de truda, Dumnezeu nu cere truda, nu te procupa de nimic, prin puterea ta poti face tot.Mai adreseaza-te si Lui  din cand in cand, ca sa ai impresia ca esti aproape, dar fara sa te pui in genunchi, Dumnezeu vrea oameni drepti, verticali, nu habotnici smeriti. Daca auzi ca unora li se rupe inima de plans in timpul rugaciunii datorita propriilor pacate, sa ii consideri nebuni sau excentrici. Dumnezeu nu vrea durere si nici un milog la picioare. Du-te si la biserica dar foloseste totul pentru propria putere, energizeaza, pune cristale, fa siboluri, vindeca, imbogateste-te, cultiva-ti imaginea in fata aproapelui si ajuta-i doar pe cei a caror karma o consideri pozitiva, altfel ai grija ca poti prelua nenorocirile si karma lui.Nu-ti ajuta aproapele decat asa! Daca cineva ti se impotriveste sau este impotriva ta,nu-l iubi cu suflet smerit, poti sa-l ataci, sa-i faci rau tragandu-i o lectie de viata, caci tu cunosti mai bine energiile divine si mecanica lor, iar toleranta si blandetea sunt numai pentru naivi! „
Recunoaste cineva tipul de mesaj?
Din nefericire pana si terapiile alternative pretuiesc doar materia fie ca vorbim de cea vizibila –trupul sau de cea invizibila – corpurile energetice – aura.  Totul a fost daruit omului ca el sa cunoasca si sa contribuie la desavarsirea creatiei lui Dumnezeu prin comuniune si comunicare neincetata cu EL. Cand se intampla aceasta si cristalul, piatra, masajul, acele, energia trupeasca, bioenergia,  sunt orientate catre prezenta lui Dumnezeu in noi  si ceilalti, atunci Dumnezeu binecuvanteaza lucrarea si ajuta. Cand orientam acestea catre puterea noastra si masuratorile noastre,  vindecarea trupului are loc partial sau doar temporar, ori se muta in alta parte a corpului. Deci fructele nu au fost din copacul bun. Sa nu uitam ca masuratoarea noastra nu se potriveste cu cea a lui Dumnezeu!Deci inchinati viata si lucrarea si lucrul vostru catre Dumnezeu prin propria inima si mai ales prin cel de langa. Nimic din ceea ce este creat nu face parte din energiile Harice Dumnezeiesti...necreate. Nici un sistem de pe acest pamant nu lucreaza cu vreo energie specifica a Dumnezeului Sf Duh ! Energiile harice sunt mai degraba niste interventii exterioare, ele nu pot fi strunite cu simboluri,incantatii sau alte tehnici. Tehnica e una singura – Inima curata!  Acum sa intelegem ca Sf Duh este tot Dumnezeu, numai ca nu este in ipostaza de „Tata” ci in alta.  A crede ca tu poti, la cheremul tau, in orice conditie, sa te joci cum vrei si sa ai ACCES la „adierile” necreate din Palma Tatalui, e sminteala intunecata foc!
Este imbucurator sa gasesti si oameni, numiti terapeuti, care amintesc parca de romanii de dinainte de romani. Simplii, dupa vorba, dupa port...vorba lui Eminescu. Mai avem inca cateva valori de la care avem de invatat dar din pacate lumea este orientata cel mai mult dupa fanfaronada,paranormal si tot ceea ce este sclipicios si kitschios spiritual.
Au inceput sa bata clopotele trezirii! Numai de sufletul nostru tine sa alegem usa potrivita! Adevarul stim ca este unul, stim si cine este si care este! Nu de ieri, nu de astazi ci de 2000 de ani!


2 comentarii:

  1. intotdeauna am fost de parere ca daca faci rau primesti rau! incerc din ce in ce mai putin sa ascult problemele altora, pentru ca simt ca ma incarca negativ, si apoi imi merge prost. si eu am problemele mele, dar nu ma plang la nimeni de ele, nu asa se rezolva...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi s-a parut explicit si foarte util. Se spune ca aceste tehnici alternative nus unt acceptate de catre Biserica, insa, in momentul in care incercam sa ne concentram pe linistea interioara si pe o relatie profunda cu Divinitatea, se realizeaza o concentrare, o stare de inaltare si un transfer de energie pe care, din cate am citit, il poate simti cineva cu care comunici bine telepatic. Reiki mi se pare ceva interesant, aceasta energie transmisa prin palme, reiki, se crede ca creaza o conexiuni la nivel superioar cu Uiversul, ofera echilibru si energie pura.

    RăspundețiȘtergere