sâmbătă, 22 decembrie 2012

CE ESTE CREDINTA?


Credinta este încrederea în cele nevazute, (…) este har, (…) este taina. (Sfânta Scriptura)
Crede ca sa întelegi ! (Fericitul Augustin)
Acolo unde există credinţă, există dialog; acolo unde credinţa lipseşte, şi dialogul lipseşte; atunci, locul dialogului este luat de îndoială şi ispită. - Sf Nicolae Velimirovici.





Cred ca atunci cand credinta este in aceeasi masura la fel cu ochii inchisi ca si cand ar fi deschisi, vederea incepe sa se trezeasca si ea.Ingerii si celelalte Ostiri Ceresti sunt in permanenta langa noi. Deosebirea este ca atunci cand credinta in Dumnezeu te stapaneste, le face sa transpara in lumea aceasta ca realitati ale acestei lumi. Deci prin Credinta, lumile se pot intalni catre sfintitrea lumii acesteia. Prin Credinta omul sfinteste locul si pe cei din jurul sau.Si asta pentru ca Hristos a deschis poarta catre Tatal. Pe vremurile din legea veche putini au fost cei care puteau dialoga cu lumile nevazute, cu Puterile Ceresti, manifestandu-se din cand in cand si puterea Sf Duh prin ei, astazi poate oricine e pe calea lui Hristos. Prezenta lui Hristos in inima Il aduce pe Sf Duh ca o stare de prezenta permanenta.Probabil ca este, din ce spun sf parinti, ca o "electricitate" Dumnezeiasca pe dinauntru, scanteiaza neincetat si ii electrocuteaza mantuitor pe cei cu care intra in contact .

Cu truda bineinteles ca si Hristos a venit cu truda, sa fie oare omul mai prejos? Parca i-as auzi pe Sf Parinti cum ne striga " La treaba fratilor, la treaba, aveti de castigat credinta!".

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru tot ce ai infaptuit pana acum!
    Succes in tot ce ti-ai propus! Multa sanatate si bucurii sa te insoteasca pe drumul numit 2013! Te imbratisez cu drag >:D<

    RăspundețiȘtergere