sâmbătă, 23 iulie 2011

Exercitii de imaginatie - Goliciunea





Imaginati-va ca plecati intr-o dimineata oarecare de acasa cu o treaba foarte importanta.Sa zicem ca mergem catre presedentie. Avem la noi toate datele necesare, spirit combativ, aroganta, putere, mandrie, ceva cruzime daca este nevoie si toate celelalte “virtuti”. Suntem aranjati bine,parfumati, cu geanta in mana si discursul in cap. Trecand insa de coltul strazii, tocmai cand adie o boare de vant scapi geanta pe jos si…in vazul tau dispare si tu nu poti sta pe loc,ceva te impinge si mergi mai departe. In jurul tau apar parca pentru prima data frunze,ramuri, copaci si flori dar nu le mai poti observa in detaliu si asta pentru ca pasii tai sunt obligati sa mearga mai departe si parca usor confuz incepi sa pierzi discursul crosetat din cap. Mergi uimit, nu sti ce se intampla si dintr-o data sacoul de pe tine pica pe jos,nu te poti apleca…ceva te trage si mergi mai departe, parca pasii nu mai sunt ai tai…dar oare ai cui? Nu are importanta asta, merg mai departe, sunt puteric….Ah mi-a zburat si camasa!
Merg pe stada si lumea se uita la mine, sunt pe jumatate gol si … debusolat, totusi gandul ca voi ajunge la presedentie ma tine viguros, nedreptatea conducatorului e prea mare.Pana sa ajung la poarta institutiei mi-au zburat si pantalonii. De aici pasii raman ai mei, nu ma mai grabeste nimic, tocmai am ajuns. Zbuciumat, transpirat, epuizat,aproape gol, fara vlaga de a mai reclama ceva sau pe cineva ma surprind intr-o postura ciudata.De cand am intrat pe poarta, gandurile incepura sa se comporte ciudat si mai mult decat atat, stiam ca tot ce gandesc, simt,imaginez si contin este cunoscut tuturor din jur. Privind total dezarmat la toti cei ce se uitau la mine, mi-am dat seama ca ramasesem total gol, fara nici un petic de haina pe mine si fara nici un petic intim pe care sa il stiu numai eu,ceva…propriul meu secret, nimic. Ma trezesc in fata presedintelui gol si dezarmat, parca ma simt strivit de mine insumi, am uitat ce vroiam sa spun. Imi e rusine, sunt atat de gol si nu mai este nimic doar al meu…hm nici macar gandurile sau sentimente….ti le cunoaste oricine.Ce depersonalizare! Nu poti ascunde nici cea mai mica mizerie sau cel mai putin vinovat gand, ce sa faci intr-o stare ca asta? Cine mai sunt eu in contextul asta sau bine zis cine as fi putut fi eu?
Cu ochii catre pamant, zdruncinati de lacrimi, schitez catre Presedinte :” Iertati-ma!