sâmbătă, 23 iulie 2011

Exercitii de imaginatie - Goliciunea





Imaginati-va ca plecati intr-o dimineata oarecare de acasa cu o treaba foarte importanta.Sa zicem ca mergem catre presedentie. Avem la noi toate datele necesare, spirit combativ, aroganta, putere, mandrie, ceva cruzime daca este nevoie si toate celelalte “virtuti”. Suntem aranjati bine,parfumati, cu geanta in mana si discursul in cap. Trecand insa de coltul strazii, tocmai cand adie o boare de vant scapi geanta pe jos si…in vazul tau dispare si tu nu poti sta pe loc,ceva te impinge si mergi mai departe. In jurul tau apar parca pentru prima data frunze,ramuri, copaci si flori dar nu le mai poti observa in detaliu si asta pentru ca pasii tai sunt obligati sa mearga mai departe si parca usor confuz incepi sa pierzi discursul crosetat din cap. Mergi uimit, nu sti ce se intampla si dintr-o data sacoul de pe tine pica pe jos,nu te poti apleca…ceva te trage si mergi mai departe, parca pasii nu mai sunt ai tai…dar oare ai cui? Nu are importanta asta, merg mai departe, sunt puteric….Ah mi-a zburat si camasa!
Merg pe stada si lumea se uita la mine, sunt pe jumatate gol si … debusolat, totusi gandul ca voi ajunge la presedentie ma tine viguros, nedreptatea conducatorului e prea mare.Pana sa ajung la poarta institutiei mi-au zburat si pantalonii. De aici pasii raman ai mei, nu ma mai grabeste nimic, tocmai am ajuns. Zbuciumat, transpirat, epuizat,aproape gol, fara vlaga de a mai reclama ceva sau pe cineva ma surprind intr-o postura ciudata.De cand am intrat pe poarta, gandurile incepura sa se comporte ciudat si mai mult decat atat, stiam ca tot ce gandesc, simt,imaginez si contin este cunoscut tuturor din jur. Privind total dezarmat la toti cei ce se uitau la mine, mi-am dat seama ca ramasesem total gol, fara nici un petic de haina pe mine si fara nici un petic intim pe care sa il stiu numai eu,ceva…propriul meu secret, nimic. Ma trezesc in fata presedintelui gol si dezarmat, parca ma simt strivit de mine insumi, am uitat ce vroiam sa spun. Imi e rusine, sunt atat de gol si nu mai este nimic doar al meu…hm nici macar gandurile sau sentimente….ti le cunoaste oricine.Ce depersonalizare! Nu poti ascunde nici cea mai mica mizerie sau cel mai putin vinovat gand, ce sa faci intr-o stare ca asta? Cine mai sunt eu in contextul asta sau bine zis cine as fi putut fi eu?
Cu ochii catre pamant, zdruncinati de lacrimi, schitez catre Presedinte :” Iertati-ma!

11 comentarii:

  1. De ce ne este teama de goliciune? De care goliciune ne este teama? De goliciunea trupului, de ce a gandurilor....si totusi, de ce ne este teama de dezvaluirea propriei goliciuni? Ne este rusine cu ce este al nostru? Ne este rusine cu propriul trup, cu propriile ganduri...Poate acest exercitiu de imaginatie ne ajuta sa ne constientizam propria valoare. Constientizarea propriei goliciuni i-a tradat pe Adam si Eva...

    RăspundețiȘtergere
  2. 0 comentarii = interesant!
    Foarte tare ideea de depersonalizare, sa rezisti cand nu mai e nimic al tau...intra la "extraordinar".
    Ma intrebam insa daca nu cumva ii lipsea totusi ceva virtuosului,inca din start. Eu am crezut ca cei cu toate calitatile la ei isi pot pastra logica si ideile in minte indiferent de puterea si directia vantului..cred in astfel de oameni (unora li se spune maestri), asa ca mie exercitiul nu prea mi-a iesit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Raman goi cand imi e teama de gandurile mele, ele ma pot distruge, ele ma pot inalta,pentru ca distanta dintre infern si eden este de un singur pas,dar ar trebui sa cunosc limita ce separa cele doua lumi, sa inteleg ca inainte de toate fericirea si dezastrul se construiesc in mintea mea.Repeta si tu de mii de ori ,este posibil, este posibil...este posibil... si vei ajunge sa traiesti realitatea din mintea ta, chiar daca la inceput a fost un exercitiu de imaginatie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum , ce sa zic? Bun exercitiul. Unii il traiesc pentru ca vor, altii pentru ca asa se intampla. Indiferent de motivul pentru care traiesti o astfel de experienta cred ca trebuie sa fie una foarte buna, te vezi pe tine. Mie mi s-a intamplat recent o astfel de chestie, marturisesc ca am provocat-o. Daca-ti ajuta Dumnezeu sa inveti ceva din asta, ai castigat zece comori inestimabile.
    Va admir domnule Bem. Simt si observ ca aveti o anumita finete, sper sa ramaneti asa. E greu sa ne pastram si sa nu cedam, dar goliciunea, chiar si intr-o aparenta singuratate, desi inconjurati de o mare de oameni, e sursa unei puteri extraordinare.
    Dumnezeu sa ne apere si sa ne ajute!

    RăspundețiȘtergere
  5. Superb blogul Dorule ! Pacat ca nu scrii des, ca ar fi si mai superb :) ! Oricum, iti doresc toate cele bune atat tie cat si lui Oreste si ... te respect foarte mult prietene !

    Numai bine

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt primul anonim. Cu greu mi-am dat seama ca am pus prea apasat punctele pe i, si am ratat emotia mesajului! Da, ar fi frumos sa scrii mai des, ca tot am invatat sa citesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place , ai talent omule!Prin asta ti-ai mai castigat un cititor, bafta si la cat mai multe articole!

    RăspundețiȘtergere
  8. La fiecare pierdere se schimba ceva.Oamenii isi schimba atitudinea de fiecare data la nou.Chiar nu putem sa ramanem "rece la toate"?

    RăspundețiȘtergere
  9. Este clar, pentru mine ca vorbim despre renuntarea la Eu, cu tot ce implica aceasta : mandrie , patima , dorinte, vise...Ce nu stiu este daca acest <> exista pentru ca tu ai ales sau a fost cava prestabilit. Asa as intelege de ce unii oameni simt si altii nu .

    RăspundețiȘtergere