marți, 8 noiembrie 2011

Povestea unui trup dezcarnat in suflet



Am auzit noi vreodata in istoria spirituala a acestui pamant :”Ingrijorati-va ca sunteti prea multi” sau “ingrijorati-va daca veti avea copii” sau “ingrijorati-va daca va casatoriti” ? A spus vreun shaman,mag,preot,initiat,maestru,invatator,sfant, ceva din ce ati citit mai sus? Nu.
Oare societatea din ziua de azi exprima aceste lucruri? Oare se ingrijoreaza conducatorii nostrii ca sapte miliarde de oameni sunt prea multi pentru planeta? Oare prefera omul concubinajul mai abitir decat casatoria? Oare ajunge omul sa se intristeze si sa se sperie cand afla din scurt ca va avea un copil? Oftand,imi raspund ca DA.
Noi, oamenii, suntem niste copii foarte bezmetici,dezorientati si tentati permanent catre rau. Binele pe care noi il construim dupa desfatarea placerilor trupesti sau mentale ne-a dus dintotdeauna la ruina. Cu cat omul a evoluat in cunoasterea materiala cu atat mai mult a involuat spiritual. Cu cat s-au cladit civilizatii si imperii cu atat mai mult a crescut dorinta omului de a avea si de a stapani. Dar pentru ca acestea sunt iluzorii lumii acesteia atunci sufletul, de natura spirituala, are de suferit cand mintea si instinctul carnii se indeparteaza de la cele Dumnezeiesti. Stiind slabiciunea asta teribila a omului,diavolul profita pentru a o influenta. Diavolul, fiind insusi notiunea pacatului si caderii, cunoaste la tot omul “punctul slab” si usor ,se insinueaza in timp pentru a patrunde cat mai adanc si pentru a aduce dupa sine si alte pacate ce se lipesc cu predispozitia omului.
Dar sa privim invers. Stim ca spiritul nostru este inchis in trup,in ceva care nu are legatura cu natura lui. Dar aceasta alta natura trebuie sa stie sa hraneasca stapanul casei. Daca,de pilda, am lua lucrurile invers si ne-am gandi ca noi venim cu trupul, ca esenta (in locul sufletului), intr-un trup spiritual si fiind asa, trupul devine invizibil,stomacul nu ar cere in contiuare de mancare? Trupul, in aceasta ipoteza, nu trebuie hranit? Daca vesmantul spiritual ar uita ca undeva inlauntrul lui se afla un trup ce trebuie hranit, nu s-ar imbolnavi trupul? Asa ca trupul incepe sa transmita semnale ca nu se simte bine, ca se imbolnaveste. Se intampla ca din aceasta cauza invelisul spiritual sa inceapa sa se simta rau dar nu intelege de ce.Se intuneca din ce in ce mai rau pana aproape de moarte,pana ce se intampla sa vina alt Invelis langa el si sa ii intinda un mar ca salvare. Ba ii promite ca daca-l mesteca bine,cu rabdare si credinta, ii va da ceva si mai bun,struguri ca sa-I intareasca trupul si mai tare. Invelisul accepta cu stangacie sa dea de mancare trupului…-“Si oricum ceva material nu poate exista,s-o numi “mar” dar eu nu-l vad.Voi incerca sa-l musc de pe undeva, sper sa nimeresc marul.” Dupa cateva eforturi stangace nimeri marul.Odata ce-l prinse nu-I mai dadu drumu,simtise gustul lui,savoarea si puterea lui care parca se asemana cu o parte din puterea Invelisului. ”Ce minunatie” isi spuse,”ma intreb cum or fi acei struguri”.Si Invelisul de langa el ii intinse un ciorchine.”Mananca cu rabdare,boaba cu boaba si ai sa vezi ca acest cancer al Invelisului va fi vindecat daca cancerul trupului se vindeca.Dar sa mananci boaba cu boaba pentru ca trupul e slabit si poate face indigestie daca ii dai mult deodata si iar te vei simti rau si greu vei manca o alta boaba”. Se puse Invelisul pe ascuns sa manace boabe,asa le putea simti cel mai bine savoarea si trupului ii priau cel mai bine doar cand le manca singur fara nimeni altcineva in jur.De altfel daca l-ar fi vazut cineva l-ar fi considerat nebun ca mananca struguri.Avea o placere de a manca de parca rostea acatiste. “Sunt bine” spuse Invelisul “ Trupul a inviat, ma simt nou…altfel.Ma stiu bucuros sa pot reveni sanatos la lumea trupurilor,sa pot manca struguri tot timpul!Mi-a spus mai demult un Invelis despre lumea trupurilor ca acolo nu te imbolnavesti niciodata.Si tot el mi-a spus ca trupurile mai beau vin si manaca paine pentru intarirea lor in vesnicie. Acum inteleg ca atunci cand Invatatorul nostru ne spunea ca boarea de binecuvantare luminoasa ce ne poate poate hrani Invelisul, se transforma in vin si paine pentru trup.Trebuie sa spun ca mi se pare incredibil cum se transforma boarea stralucitoare de binecuvantare in vin si paine. Se spune ca au fost Invelisuri care traiau ani intregi doar cu boare stralucitoare de binecuvantare. Chiar acum imi spune ca la vinul acela au intrat inimaginabil de multe boabe de strugure.Mmmm,trebuie sa fie ceva de neuitat! ”

sâmbătă, 23 iulie 2011

Exercitii de imaginatie - Goliciunea





Imaginati-va ca plecati intr-o dimineata oarecare de acasa cu o treaba foarte importanta.Sa zicem ca mergem catre presedentie. Avem la noi toate datele necesare, spirit combativ, aroganta, putere, mandrie, ceva cruzime daca este nevoie si toate celelalte “virtuti”. Suntem aranjati bine,parfumati, cu geanta in mana si discursul in cap. Trecand insa de coltul strazii, tocmai cand adie o boare de vant scapi geanta pe jos si…in vazul tau dispare si tu nu poti sta pe loc,ceva te impinge si mergi mai departe. In jurul tau apar parca pentru prima data frunze,ramuri, copaci si flori dar nu le mai poti observa in detaliu si asta pentru ca pasii tai sunt obligati sa mearga mai departe si parca usor confuz incepi sa pierzi discursul crosetat din cap. Mergi uimit, nu sti ce se intampla si dintr-o data sacoul de pe tine pica pe jos,nu te poti apleca…ceva te trage si mergi mai departe, parca pasii nu mai sunt ai tai…dar oare ai cui? Nu are importanta asta, merg mai departe, sunt puteric….Ah mi-a zburat si camasa!
Merg pe stada si lumea se uita la mine, sunt pe jumatate gol si … debusolat, totusi gandul ca voi ajunge la presedentie ma tine viguros, nedreptatea conducatorului e prea mare.Pana sa ajung la poarta institutiei mi-au zburat si pantalonii. De aici pasii raman ai mei, nu ma mai grabeste nimic, tocmai am ajuns. Zbuciumat, transpirat, epuizat,aproape gol, fara vlaga de a mai reclama ceva sau pe cineva ma surprind intr-o postura ciudata.De cand am intrat pe poarta, gandurile incepura sa se comporte ciudat si mai mult decat atat, stiam ca tot ce gandesc, simt,imaginez si contin este cunoscut tuturor din jur. Privind total dezarmat la toti cei ce se uitau la mine, mi-am dat seama ca ramasesem total gol, fara nici un petic de haina pe mine si fara nici un petic intim pe care sa il stiu numai eu,ceva…propriul meu secret, nimic. Ma trezesc in fata presedintelui gol si dezarmat, parca ma simt strivit de mine insumi, am uitat ce vroiam sa spun. Imi e rusine, sunt atat de gol si nu mai este nimic doar al meu…hm nici macar gandurile sau sentimente….ti le cunoaste oricine.Ce depersonalizare! Nu poti ascunde nici cea mai mica mizerie sau cel mai putin vinovat gand, ce sa faci intr-o stare ca asta? Cine mai sunt eu in contextul asta sau bine zis cine as fi putut fi eu?
Cu ochii catre pamant, zdruncinati de lacrimi, schitez catre Presedinte :” Iertati-ma!