marți, 20 aprilie 2010

Aspecte importante pentru corp



Cateva elemente importante pentru cei ce au terminat modulul trei la " Alchimie Spirituala" cat si pentru cei ce practica meditatia.Multe dintre ele se regasesc si in practica isihasta de la Palamas incoace.Parintele Ghelasie, reprezentantul isihasmul pe aceste taramuri, a studiat amanuntit conceptele qi gongului, ba mai mult decat atat, a si scris despre ele.

1. Coloana vertebrala este cea mai importanta parte a corpului dumneavoastra in practica Qi Gong.Cunoscuta sub numele de “ Scara spre Cer “ , are rolul de conducta pentru energiile inferioare din zona sacrala (ale Pamantului ), pe care le ridica spre centrii energetici superiori din creier (Cer ).Este pivotul central al echilibrului pentru tot trunchiul si pentru cap si conductorul semnalelor nervoase de la creier la corp.Pentru a obtine in practica rezultate optime , coloana vertebrala trebuie sa fie intotdeauna dreapta si mentinuta in aliniere perfecta cu gatul si capul , iar fesele trebuie sa fie contractate putin spre interior, pentru a reduce curbura de la nivelul zonei inferioare a coloanei. (…)
2. Cele mai tensionate parti ale corpului uman sunt , de obicei, umerii si zona gatului.Tensiunea de la acest nivel blocheaza fluxl liber de energie din coloana vertebrala spre cap, care la randul sau, “ scurt – circuiteaza” circulatia din Orbita Microcosmica si Macrocosmica.Incercati sa va mentineti umerii liberi si muschii gatului relaxati in timpul unei sedinte de practica Qi Gong, chiar daca acest lucru inseamna ca trebuie sa luati o scurta pauza si sa efectuati unul din exercitiile de incalzire pentru eliberarea umerilor.
3. Exersati intotdeauna pe stomacul gol si cu vezica golita, iar daca simti ca aveti intestinele pline, incercati sa le goliti si pe acestea inainte de practica, desi acest aspect nu este unul esential.Practicarea exercitiilor Qi Gong cu stomacul plin este contraproductiva, deoarece o mare parte din energia corpului este consumata de procesul de digestie la nivelul stimacului, iar aceasta ar putea cauza indigestie.
4. Aerul trebuie sa curga inauntrul si in afara narilor, intr-un suvoi foarte fin, ca o adiere tacuta si usoara.Nu trebuie sa circule in rafale bruste sau in valuri dure si sacadate si nici nu trebuie sa fie aspru si greu.Dupa cum precizeaza Ko Hung, “ ar trebui sa ne putem atarna o pana de gasca in fata nasului si a gurii , astfel incat pana sa nu se rasuceasca in timp ce expiram”.
“Unii spun ca totul este materie si energie, e ca si cum ai spune despre carti ca sunt doar hartie si cerneala “

duminică, 18 aprilie 2010

Sacrificiul de sine


Mi-a tot rezonat in cap de ceva timp aceasta " amintire" sau mai bine zis "dar" al Tatalui nostru, sacrificiul de sine.Lumea, in esenta, are tendinta, inca de la inceputurile copilariei, sa renunte la sacrificiul de sine si asta din cauza faptului ca acest lucru te-ar exclude din societate.Daca te-ar integra armonios in societate si toti din jur ar fi asa, sunt convins ca am creste in spiritul sacrificiului de sine.
Gandirea, sensul si legea a schimbat-o Hristos atunci cand a spus ca a venit aici ca Sa slujeasca nu ca sa fie slujit.A spalat picioarele ucenicilor Lui, slujindu-le lor, luminandu-i, rugandu-se pentru ei, potolindu-le sufletul, intr-un final, rabdand pentru om.Din cauza asta striga cu bucurie parintele Cleopa : " Rabdare, Rabdare, Rabdare ! ".
Observ ca am pierdut rabdarea deci si acceptarea, am pierdut respectul deci si toleranta, am pierdut iubirea de aproapele deci si sacrificiul de sine.Asa pare, ca lumea le-a pierdut, dar culmea este ca toate acestea se afla in insasi inima ei, atat de aproape si totusi atat de departe neluminata fiind.
Din pacate respectul de sine este prost inteles, mai degraba am spune " respect de persoana" daca am vedea sinele descriind fiinta.Omenirea are nevoie sa dezvolte respectul de propria fiinta si nu de propria persoana.Uitam insemnatatea cuvintelor si al adevarului lor. Oare cati cugeta asupra Sinelui lor ca sa poata intelege ce inseamna cu adevarat respectul de Sine.Acelasi lucru este valabil pentru zicala " nu esti in cunostinta de cauza ". Pai da, daca am fi cu adevarat in cunostinta de cauza, daca am cunoaste cauza, cu siguranta am intelege despre ce este vorba , adica efectul.
Din cauza acestei proaste intelegeri, Sinele capata orgoliu, mandrie, intoleranta, superioritate, patima, agresivitate, neintelegere, negativitate si ajunge sa se manifeste intr-o accelerare de timp, cu : ganduri negative, imagini morbide, intunecate, anxietate, sentimente de ura si dispret, judecati asupra altora, neliniste, frici, atacuri de panica, agitatie, incapacitatea de a accepta alte adevaruri, urmand a afecta dupa un timp si planul fizic.Spiritul concurentei,dorinta de a fi mai bun decat celalalt, focusarea totala a spiritului pe tinte materiale, cresterea dorintei de a avea cat mai mult, de a-ti extnde dorintele si necesitatile nu fac decat sa deschida cat mai multe porti catre prapastia interioara.Cu cat ne dorim mai mult cu atat ne putem prabusi mai tare.Cu cat vom utila mai tare o casa si ne vom dori constant acest lucru,sa fie cat mai smechera cu putinta, in momentul unei crize, a unei prabusiri financiare, cand vom trecem de la o plasma la un televizor Goldstar, este posibil sa ne prabusim, sa ne pierdem.
Dupa tot acest parcurs in societate in care aproape tot omul pica, unde puteti voi intrezari sacrificiul de sine ?
Haideti sa visam putin si sa imaginam inversul societatii de astazi, cumva intr-o maniera platonica, crestina.Sa imaginam o lume intreaga dupa 2000 de ani de lumina.Cum ar fi ?
Cum ar fi : sa imparti ce ai cu cei din jur, sa-ti cultivi respectul de Sine intelegand de mic Sinele ca fiind izvorul fiintei, atingerea Tatalui in fiinta, respectul fata de creatia Lui, sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, sa-i ajuti pe nevoiasi, sa-i intelegi pe cei ce iti vor raul si sa te rogi pentru ei, sa incerci sa slujesti cat poti de mult omului de langa tine, de sub tine, de deasupra ta, sa respecti legea si sa -l iubesti pe Dumnezeu in toata manifestarea Sa , asa cum se manifesta si prin noi fara sa ne dam seama... Asa ar fi normal ca omul sa fie, sa se sacrifice pe sine pentru Dumnezeul din celalalt.Pentru ce au fost oare au fost recunoscuti sfintii? Tocmai pentru sacrificiul de sine.Sufletul nostru recunoaste imediat lumina, bunatatea, candoarea, blandetea.Oricat de hatru ai fi, recunosti imediat omul bun, bland, luminos si te bine dispune si pe tine.Pana si criminalii au persoanele lor dragi si acelea sunt dragi tot din aceleasi motive, ca au in ei sadite aceste virtuti. Asa ca nu este mai bine pentru om sa fie dupa cum spune Dumnezeu? Si mai mult decat atat, simtim si noi ca asa este binele, adevarul.Sufletul nostru il recunoaste imediat.Si mai este un lucru curios de frumos.Ati observat ca atunci cand te muncesti pentru cineva, cand ii faci unui om o treaba, sau il ajuti pur si simplu, te simti mai bine, parca capeti mai multa energie? Deci omul recunoaste in sinea sa, in sinele sau, ca "binele", "adevarul", vine din slujire.
Ar fi benefic sa ne facem tot timpul o lista si sa vedem cand ne-am sacrificat noi pentru altcineva ultima oara, adica cu cat incercam sa revenim noi cu noi insine la normal? Din acest motiv, mandria este inutila, mandria ca am facut ceva bun si asta pentru simplul fapt ca binele este o revenire pe linia de plutire si nicidecum un bonus.Singura chestiune este ca daca ajungem la linia de plutire, plutim odata cu Dumnezeu, plutind odata cu Dumnezeu sacrificiul de sine devine moment extatic.
Asadar sa fim in cunostinta de cauza !

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Miracolul Sfintei Lumini de la Ierusalim



O mare minune nu inceteaza sa se faca cunoscuta de mai bine de 1500 de ani! Zeci de mii de oameni au povestit pe parcursul timpului minunea sfintei lumini ce singura se aprinde in interiorul sfantului mormant de la Ierusalim cat si la cei cu credinta adevarata care asteapta in exteriorul bisericii cu lumanari in mana.Romanii au avut ocazia sa afle despre ceremonia focului sacru din cartea parintelui Iosif Trifa “ Pe urmele mantuitorului “ dupa un pelerinaj la locurile sfinte din anul 1925.O alta marturie este cea a parintelui Cleopa (in cartea “Pelerinul Roman “) care a fost la sfantul mormant in anul 1975 cat si cea a parintelui Constantin Galeriu ( cartea “Duhovnici romani in dialog cu tinerii”) din anul 1993 si multe alte mii de marturisiri ale romanilor care au participat la slujba Invierii de la mormantul Sfant.
Multi au incercat sa desfiinteze cu fel si fel de argumente si povesti aceasta minune a crestinitatii, dar , aprinderea spontana a lumanarilor din mana credinciosilor nu a putut-o explica nimeni! Chiar si in cadrul simpozioanelor de parapsihologie din interiorul armatei s-a dezbatut problema aprinderii sfintei lumini incercand sa analizeze stiintific miracolul , fiind descris de ei drept fenomen globular.
Primele relatari despre Sfanta Lumina de la mormantul Mantuitorului nostru dateaza undeva in jurul secolului IV d.h. Nu putini au fost cei care au istorisit cu lux de amanunte momentul sfant in care “ lumina invierii “ s-a pogorat pe pamant.
Egeria, o călugăriţă spaniolă, a fost martoră şi a relatat în documente evenimentele Săptămânii Mari şi ale Sfintei Lumini din Ierusalimul anului 384.
Sfântul Ioan Damaschin (675-749), în opera sa poetică, face referire clară la Sfânta Lumină.
Barnard, un călugăr occidental, scrie în lucrarea sa Itinerar că a fost martor al Luminii Sfinte în anul 870.
Ahmed ibn al-Kassa, un jurist arab († 936), face una din primele referiri la proprietăţile miraculoase ale Sfintei Lumini: „Deşi e aprinsă, lumânarea nu te arde”.


Papa Urban al II-lea, în anul 1095, cu un an înaintea celei dintâi mari cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte, pomeneşte într-un discurs scris că, la Ierusalim, în Vinerea Patimilor „toate luminile din Sfântul Mormânt şi dimprejur, care au fost stinse, se reaprind la poruncă divină”.
Patriarhul Perchezitionat
La ora 13.00, la Altarul grecesc se săvârşeşte Vecernia, care durează până la aproximativ ora 14.00. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, iar apoi se dezbracă de veşmintele arhiereşti, rămânând doar în stihar (o panza alba). Este controlat riguros de către poliţiştii evrei ca nu cumva să deţină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit etc. La această percheziţie asistă şi reprezentanţi din partea musulmanilor, catolicilor, iudeilor, copţi, armeni şi alţii. După ce este controlat, se rupe sigiliul de pe uşă, iar patriarhul intră înăuntru cu un musulman, care îl supraveghează neîntrerupt. Pe Sfântul Mormânt se află presărată vată din Vinerea de după Prohod. Pe această vată se lasă de la sine o umezeală, ca un fel de rouă, şi patriarhul, sub supravegherea musulmanului, se aşază în genunchi şi se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine diferit de la an la an şi aprinde vata umezită de pe Mormânt. După ce vata s-a aprins, patriarhul o ia cu mâinile şi o pune în două cupe, pe care le dă diaconilor să le ducă în Sfântul Altar, iar el aprinde, din acea vată, două mănunchiuri mari de lumânări şi iese împreună cu musulmanul afară din Sfântul Mormânt, dându-le Lumina celor prezenţi acolo. Autorităţile locale controlează încăperea în care se află Sfântul Mormânt de vineri, după slujba prohodului, când se presară vata, ca nu cumva să existe înăuntru vreo sursă de foc. După ce se termină de controlat fiecare colţişor, uşa se sigilează şi nimeni nu mai are acces înăuntru până după Vecernia din Sâmbăta Mare, când intră patriarhul împreună cu musulmanul care-l supraveghează. Am uitat sa spun ca toate candelele si lumanarile din interiorul bisericii si Sfantului Mormant sunt stinse ca nu cumva cineva sa “fraudeze” aprinderea Sfintei Lumini.
Dar miracolul nu se produce numai in interiorul mormantului ci si in afara sa.Multi povestesc cum au vazut venind din cer ori bulgari de lumina, coloane de lumina, sau lumina sub forma de fulger aprinzand mai multe lumanari de-o data.Toti cei care se duc de pastele Ortodox la sfantul mormant povestesc ca focul lumanarii nu arde timp de vreo 3 minute.Multi s-au fotografiat si au inregistrat video cum isi “spala” fata cu acest foc divin fara sa le ia foc nici macar parul.
Marturii ale pelerinilor
“Una dintre putinele minuni care au loc, in fiecare an, in zilele noastre este aceea a aratarii Sfintei Lumini la Sfintul Mormint in noaptea de Inviere, adica a acelei lumini neaprinse de mina omeneasca. Asupra acestui lucru exista numeroase marturii, sute si sute de credinciosi fiind prezenti in momentul cind, in noaptea Invierii lui Hristos, lumineaza pe pamint pentru citeva clipe un foc nematerial, o lumina care poate fi tinuta in mina fara a te arde.” Ieromonah Petroniu TANASE
Schitul Prodromu, Muntele Athos
“Cand a fost parintele Petroniu la Sf. Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sf. Mormant s-a despicat in 3, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sf. Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodoxe, dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu. Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care il mantuie pe omul creat de Dumnezeu!” Parintele Cleopa Ilie
Iata ce marturiseste patriarhul Ierusalimului Diodor I : “ Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica."



Parintele Galeriu confirma povestea doamnei Ioana Elena Corneanu din noaptea invierii : “ Inghesuita si miscata de valul lumii, imi plangea inima. Parca ma vedeam parasita de Dumnezeu - Doamne, m-ai lepadat de la fata ta! Luata de multime, trec pe langa Piatra Ungerii, prin spatele Bisericii Sfantului Mormant. Apoi, o putere m-a miscat inainte si deodata am ajuns la piciorul scarii care urca spre Golgota. Acolo, m-am strecurat prin multime si am ajuns sus, pe aripa din dreapta a Bisericii Golgotei. Ma tineam cum puteam.Patriarhul a intrat in Sfantul Mormant. Ma rugam cu lacrimi. Deodata, apar fulgere de lumina si scantei, ca margelele, ca globuletele. Intr-o mana aveam manunchiul de 33 de lumanari, in cealalta cinci lumanari, intinse ca in rugaciune spre lumina. Inchid o clipa ochii, ca fulgerata, iar cand ii deschid, vad manunchiul de 33 de lumanari aprins. Se aprind si celelalte cinci, si lumea aprinde de la mine. Fata imi e scaldata in lacrimi"
S-a crapat marmura
In anul 1579, conform mărturiilor istorice, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Sfântului Mormânt si să tină ei slujba de Înviere. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică si au încuiat usile, lăsându-i pe ortodocsi afară. Cuprins de disperare la vederea celor întâmplate, Patriarhul Ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii si s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să vină afară prin fisură si să aprindă făcliile Patriarhului. Coloana există si astăzi (vezi foto alăturată).
Călugărul rus Daniel povesteste, la anul 1106, despre minunea Sfintei Lumini si despre ceremoniile legate de aceasta, într-o manieră foarte detaliată. El arată că Patriarhul merge în Biserica Sfântului Mormânt cu două lumânări. Acolo îngenunchează în fata lespezii pe care a fost asezat Mântuitorul după coborârea după Cruce. Rosteste rugăciuni si în acel moment se petrece minunea. Lumina apare chiar din lespede - o lumină albăstruie, greu de descris, care în cele din urmă aprinde candelele cu untdelemn si lumânările Patriarhului. Aceasta este Sfânta Lumină, care iese din Mormânt si aprinde si lumânările credinciosilor din biserică.
Binecunoscutul istoric musulman Al Biruni scrie: "Un guvernator musulman a înlocuit fitilul lumânărilor cu sârmă din aramă, ca lumânările să nu se poată aprinde. Când a venit însă focul, arama s-a aprins."
Dar ce explicatii stiintifice sa dai atunci cand lumanarile se aprind singure in exteriorul bisericii numai in acea noapte sfanta ? Ca sa nu mai vorbim ca intre anii 400 si 1800 oamenii care asistau la aceasta slujba nu erau atat de multi asa cum sunt acum .Dar pentru ca aceasta minune s-a raspandit atat de puternic catre cunoasterea tuturor,acum , an de an Ierusalimul este tiscit de oameni in perioada pastelui Ortodox pentru a primi aceasta lumina nu numai in lumanare ci si in interior fiintei lor.

“Oricat ai incerca nu vei reusi sa multumesti pe toata lumea. Dar nu-ti face probleme. Aplauzele lui Dumnezeu se aud cel mai tare si dureaza cel mai mult!”

duminică, 11 aprilie 2010

"Antibioticul" spiritual


Pentru ca avem langa noi legea corespondentei, lesne putem imagina pastila spirituala, antibioticul spiritual.Este minunat sa descoperi " pastilele" Dumnezeiesti din viata ta, acolo unde Dumnezeu ti-a trimis un mic "antibiotic" pentru a te salva sau pentru a te intari atunci cand trebuie.Imaginand viata unui om ca intr-un desen animat, observam ca omul este scos din cursul sau de zi cu zi in diferite locuri cu diferite situatii, experiente.In functie de cursul tau interior, Dumnezeu iti da aceste "pastile", fiind cazul ca in anumite momente sa primesti si "antibiotice" spirituale.Problema omului este ca de cele mai multe ori nu este constient de acestea.Si asta tot din cauza evolutiei fiecaruia.Cu cat mintea noastra este mai limpede din punct de vedere spiritual si lucreaza zi de zi catre descoperirea sinelui, cu atat mai mult "medicamentele" spirituale capata mai multa claritate, mai multa lumina chiar si in momentele dificile, neplacute.Ele vin cu tinta directa, cu raspuns direct. Lucrarea lui aghiuta cel negru este sa ne infiltreze nuanta de mandrie cand o descoperim.Deci ca sa ramana doar taina noastra trebuie sa nu ne mandrim cu aceasta descoperire catusi de putin.
Concediile noastre, vacantele noastre, excursiile noastre, micile intalniri de zi cu zi, evenimentele bruste, discutiile aparent intamplatoare despre anumite subiecte ce privesc situatii din viata noastra, intalnirea cu un cersetor, toate acestea sunt medicamnte daruite noua, oamenilor.
Daca primim medicamnte pentru trup si planul subtil isi face datoria sa trimita "pastile" folositoare sufletului.Important este sa nu fim inchisi, opaci la ceea ce se intampla in jurul nostru ci sa fim cu sufletul deschis si in permanenta legatura cu informatia, cu natura si implicit, Dumnezeitatea.
Ca sa reliefez mai bine cele scrise, am sa aduc aici o intamplare cu un bun prieten de-al meu ce-a venit pentru cateva zile in vizita la mine acasa.Mergand intr-una din zile catre casa, pe drum am inceput sa vorbim despre usurinta ispitirii si a devierii de la Cale. In timp ce spuneam ca si starile de liniste si bucurie pot fi inselatoare si in afara realitatii, prietenul meu de bucurie ca ne regasisem sa discutam despre fel si fel, a luat-o pe strada putin inainte pregatindu-se sa faca stanga sa intre in scara blocului si eu ii spun : " Vezi ca ai gresit drumul, e a doua scara".Si el se opreste asa entuziasmat si zice "Uite ca de bucurie o luam pe un drum gresit! ". In final am savurat pastila.
Spuneam atunci ca pana si starile obtinute prin prisma mantrelor si a diferitelor meditatii, starile de liniste, pace, dar traite intr-o izolare fata de realitatea inconjuratoare, atunci ele pot fi inselatoare, aparente.De multe ori ajungem ca in aceste stari de pace si liniste, dupa ce am spus mantre sau am incercat sa traim in stari meditative, (foto:pseudospiritualitate) sau sa practicam yoga, la o simpla confruntare cu parintii sau cu alti oameni din afara anturajului si vietii tale, cu realitatea in esenta, starile tale se schimba brusc, devi mai putin linistit, ba chiar nervos, iritat atunci cand altii nu inteleg ce spui, ce simti si lor li se pare ca esti poate mai ciudat, mai bizar si de aici incep discutiile, nervii, certurile si toate celelalte.Asta inseamna ca noi traim intr-o lume aparenta, in care fugim din drumul crucii noastre si incercam sa construim permanent o stare de bine si de pace, inlaturand toate lucrurile care nu ne plac. Incepem sa credem ca noi suntem intr-o treapta evolutiva fata de altii, ca vibratiile noastre se schimba, sunt superioare, ca suntem initiati sau mai stiu eu cum.Crezand toate acestea despre noi, ne separam si ne comparam tot timpul cu cei din jur.Adica crestem mandria fina permanent si decadem crezand ca evoluam.Drumul spiritual, evolutia reala spirituala, nu poate fi obtinuta prin respingerea sacrificiului, prin respingerea lucrurilor ce nu iti plac ci tocmai prin alchimizarea lor, prin intelegerea lor, prin acceptarea lor si prin smerenia ta.
As fi curios daca prin pleiada asta de maestrii spirituali se gaseste vreunul care sa-si doreasca un parcurs spiritual prin sacrificiu de sine.Aici e maestria si putem privi catre Sfanta Maica Tereza.Acela este drumul catre Dumnzeu, sacrificiul de sine!
Deci noi, atata timp cat traim aici jos, trebuie sa traim pentru omeni, pentru a sluji celor din jur, pentru a ne sacrifica catre binele altuia real si imediat.Asa cu a fost si este spre mare exemplu familia Sfintilor Brancoveni.
Pe de alta parte, daca unui barbat ii vine sa se desparta de nevasta pe motivul ca nu il mai intelege sau ca nu mai corespund spiritual, atunci cu atat mai mult ar trebui sa stea barbatul sa se roage pentru nevasta ca Dumnezeu sa o lumineze, sa-i cultive iubire de Dumnezeu si astfel sa se sacrifice pe sine.Nu e astfel oare mantuirea? Nu crestinismul spune ca sotul si sotia sunt unul pentru celalalt punte catre mantuire? Desi pare nebuneste, pana si femeia batuta de barbat daca isi asuma acest drum al sacrificiului de sine, pentru a rabda si a se ruga permanent pentru salvarea sufletului barbatului ei, ar fi o mare cale de mucenicie!Daca nu se poate asa atunci devine periculos sa stea.
Am spus toate acestea pentru ca sunt multi care ajung sa se desparta de parinti, de familie ba chiar si de prieteni din cauza unei false cai sau a unei proaste intelegeri in care se pot pierde.

Mi-am readus aminte de scrisoarea lui Vlahuta in urma unui mail pe care l-am primit si am zis sa-l postez aici sa-l cititi si voi.

Scrisoarea lui Al.Vlahuta, pentru fiica sa Margareta


Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita!
Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea … al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti …. ATATIA CAT MERITA.
A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautai, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.
Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:"Uitati-va la mine!", Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: "Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti". Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cinizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!

Te imbratisez cu drag,
A. Vlahuta

joi, 8 aprilie 2010

Hristos a Inviat!


Hristos a inviat!

Va doresc zile minunate dragi prieteni si fie ca Dumnezeu sa straluceasca in fiecare din voi tot mai puternic zi de zi. Asa cum spune si melodia : "Fir de aur se înalta, catre Soare mereu,
Fir de aur, vis de aur,Cântul vostru si al meu..." tot asa sa ne punem si noi glasurile inimilor intr-un gand si sa spunem Hristos a inviat!
Mantuitorul nostru a venit aici pentru oameni, pentru iubire, pentru iertare, pentru slujire si nu pentru a fi slujit, pentru rascumpararea greselii noastre a tuturor, pentru fericirea sufletului nostru si pentru lumina ochilor nostrii.Hristos nu este numai "seful" din nori sau inima ci mai ales prietenul cel mai bun al omului, al fiecaruia din noi, prietenul de catarama al fiecarui adolescent, partenerul de joaca al fiecarui copil, prietenul pe umarul caruia poti plange la maturitate si tovarasul de-o viata care-ti intinde mana catre vesnicul taram al Sau...Daca facem o punte in timp prin prisma imaginatiei si intelegem daruirea Sa pentru om clipa de clipa a existentei Sale, ne dam seama ca nimanui de pe aceasta lume nu trebuie sa-i dam locul cel mai inalt din sufletul nostru.Numai din intelegerea acestei prietenii putem simtii si intelege atunci cand spunem : " Slava Tie Doamne, Slava Tie! ".Si nu uitati ca cei mai buni prieteni sunt cei care asculta ceea ce nu spui !
Va dedic cu drag aceasta melodie, caci este de la Hristosul din oameni pentru oameni.Ma intreb de ce nu se compun versuri atat de frumoase si la ora asta in Romania.De ce nu putem face oare muzica cu mesaje frumoase? Am redescoperit-o dupa mult timp si ma gandeam ca daca Aurelian Andreescu ar fi fost in America, probabil ajungea un mare cantaret.
Asa dar " auzeala" placuta!