duminică, 11 aprilie 2010

"Antibioticul" spiritual


Pentru ca avem langa noi legea corespondentei, lesne putem imagina pastila spirituala, antibioticul spiritual.Este minunat sa descoperi " pastilele" Dumnezeiesti din viata ta, acolo unde Dumnezeu ti-a trimis un mic "antibiotic" pentru a te salva sau pentru a te intari atunci cand trebuie.Imaginand viata unui om ca intr-un desen animat, observam ca omul este scos din cursul sau de zi cu zi in diferite locuri cu diferite situatii, experiente.In functie de cursul tau interior, Dumnezeu iti da aceste "pastile", fiind cazul ca in anumite momente sa primesti si "antibiotice" spirituale.Problema omului este ca de cele mai multe ori nu este constient de acestea.Si asta tot din cauza evolutiei fiecaruia.Cu cat mintea noastra este mai limpede din punct de vedere spiritual si lucreaza zi de zi catre descoperirea sinelui, cu atat mai mult "medicamentele" spirituale capata mai multa claritate, mai multa lumina chiar si in momentele dificile, neplacute.Ele vin cu tinta directa, cu raspuns direct. Lucrarea lui aghiuta cel negru este sa ne infiltreze nuanta de mandrie cand o descoperim.Deci ca sa ramana doar taina noastra trebuie sa nu ne mandrim cu aceasta descoperire catusi de putin.
Concediile noastre, vacantele noastre, excursiile noastre, micile intalniri de zi cu zi, evenimentele bruste, discutiile aparent intamplatoare despre anumite subiecte ce privesc situatii din viata noastra, intalnirea cu un cersetor, toate acestea sunt medicamnte daruite noua, oamenilor.
Daca primim medicamnte pentru trup si planul subtil isi face datoria sa trimita "pastile" folositoare sufletului.Important este sa nu fim inchisi, opaci la ceea ce se intampla in jurul nostru ci sa fim cu sufletul deschis si in permanenta legatura cu informatia, cu natura si implicit, Dumnezeitatea.
Ca sa reliefez mai bine cele scrise, am sa aduc aici o intamplare cu un bun prieten de-al meu ce-a venit pentru cateva zile in vizita la mine acasa.Mergand intr-una din zile catre casa, pe drum am inceput sa vorbim despre usurinta ispitirii si a devierii de la Cale. In timp ce spuneam ca si starile de liniste si bucurie pot fi inselatoare si in afara realitatii, prietenul meu de bucurie ca ne regasisem sa discutam despre fel si fel, a luat-o pe strada putin inainte pregatindu-se sa faca stanga sa intre in scara blocului si eu ii spun : " Vezi ca ai gresit drumul, e a doua scara".Si el se opreste asa entuziasmat si zice "Uite ca de bucurie o luam pe un drum gresit! ". In final am savurat pastila.
Spuneam atunci ca pana si starile obtinute prin prisma mantrelor si a diferitelor meditatii, starile de liniste, pace, dar traite intr-o izolare fata de realitatea inconjuratoare, atunci ele pot fi inselatoare, aparente.De multe ori ajungem ca in aceste stari de pace si liniste, dupa ce am spus mantre sau am incercat sa traim in stari meditative, (foto:pseudospiritualitate) sau sa practicam yoga, la o simpla confruntare cu parintii sau cu alti oameni din afara anturajului si vietii tale, cu realitatea in esenta, starile tale se schimba brusc, devi mai putin linistit, ba chiar nervos, iritat atunci cand altii nu inteleg ce spui, ce simti si lor li se pare ca esti poate mai ciudat, mai bizar si de aici incep discutiile, nervii, certurile si toate celelalte.Asta inseamna ca noi traim intr-o lume aparenta, in care fugim din drumul crucii noastre si incercam sa construim permanent o stare de bine si de pace, inlaturand toate lucrurile care nu ne plac. Incepem sa credem ca noi suntem intr-o treapta evolutiva fata de altii, ca vibratiile noastre se schimba, sunt superioare, ca suntem initiati sau mai stiu eu cum.Crezand toate acestea despre noi, ne separam si ne comparam tot timpul cu cei din jur.Adica crestem mandria fina permanent si decadem crezand ca evoluam.Drumul spiritual, evolutia reala spirituala, nu poate fi obtinuta prin respingerea sacrificiului, prin respingerea lucrurilor ce nu iti plac ci tocmai prin alchimizarea lor, prin intelegerea lor, prin acceptarea lor si prin smerenia ta.
As fi curios daca prin pleiada asta de maestrii spirituali se gaseste vreunul care sa-si doreasca un parcurs spiritual prin sacrificiu de sine.Aici e maestria si putem privi catre Sfanta Maica Tereza.Acela este drumul catre Dumnzeu, sacrificiul de sine!
Deci noi, atata timp cat traim aici jos, trebuie sa traim pentru omeni, pentru a sluji celor din jur, pentru a ne sacrifica catre binele altuia real si imediat.Asa cu a fost si este spre mare exemplu familia Sfintilor Brancoveni.
Pe de alta parte, daca unui barbat ii vine sa se desparta de nevasta pe motivul ca nu il mai intelege sau ca nu mai corespund spiritual, atunci cu atat mai mult ar trebui sa stea barbatul sa se roage pentru nevasta ca Dumnezeu sa o lumineze, sa-i cultive iubire de Dumnezeu si astfel sa se sacrifice pe sine.Nu e astfel oare mantuirea? Nu crestinismul spune ca sotul si sotia sunt unul pentru celalalt punte catre mantuire? Desi pare nebuneste, pana si femeia batuta de barbat daca isi asuma acest drum al sacrificiului de sine, pentru a rabda si a se ruga permanent pentru salvarea sufletului barbatului ei, ar fi o mare cale de mucenicie!Daca nu se poate asa atunci devine periculos sa stea.
Am spus toate acestea pentru ca sunt multi care ajung sa se desparta de parinti, de familie ba chiar si de prieteni din cauza unei false cai sau a unei proaste intelegeri in care se pot pierde.

Mi-am readus aminte de scrisoarea lui Vlahuta in urma unui mail pe care l-am primit si am zis sa-l postez aici sa-l cititi si voi.

Scrisoarea lui Al.Vlahuta, pentru fiica sa Margareta


Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita!
Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea … al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti …. ATATIA CAT MERITA.
A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautai, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.
Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:"Uitati-va la mine!", Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: "Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti". Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cinizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!

Te imbratisez cu drag,
A. Vlahuta

3 comentarii:

  1. Minunat si mult dorit de noi toti
    titlul postarii ,dar daca daruiesti
    mereu semenilor tai acest medicament
    iar ei doar pana il primesc sunt alaturi de tine ce atitudine sa iei fata de ei?
    Mereu daruiesti si nu primesti cat de mica
    compasiune decat atunci cand le urci sacii
    plini in caruta.

    RăspundețiȘtergere
  2. am dorit sa fac un comentariu si nu am reusit... este interzis aici la dv??

    rezuamtul opiniei mele este de a nu educa spre suferinta, iesirea din dualitate si mai ales ca Hristosul nostru cel iubit nu a ales suferinta ca forta a omului si puterile lui nesfirsite, iubire si constiinta, deci ceea ce eu vad ca se continua in o educatie paralela la adevar... este pacat cind dorim fericire, dorim si sa o petrecem cu planeta toata.. deci nu numai pentru sine insuti...elitismul si secretel au distrus lumea si ratacirea asta va duce la dezastre daca nu cedam locul adevarului si esentialului vietii si energiilor lui TETRAGRAMMATON, unul fiind totul si totul fiind unul...cei sus sa fie si jos... aceleasi legi ale atractiei si ale creatiei...

    va sarut si va doresc fericire

    aura

    RăspundețiȘtergere