luni, 8 februarie 2010

Diavolul se poate mântui


Citind dintr-o carte minunată, m-am gandit să vă împărtăşesc şi vouă din cele citite acolo. Cartea se numeste " Cu durere si dragoste pentru omul contemporan " de cuviosul Paisie Aghioritul. Cartea este scrisă sub formă de interviu.Sincer, aş scrie aici toată cartea pentru că este minunata asa că cel mai bine o recomand spre a fi citită.Sunt multe explicatii cu mult tâlc ale părintelui.Una dintre ele îmi răspunde la multe intrebari pe care le-am avut cu priviţă la putinţa diavolului de a se mântui.Ma intrebam daca legea, Dumnezeu , îi mai poate transforma din nenorocirea in care sunt sărmanii draci.Trebuie sa mentionez ca parintele Paisie vedea din duh si de multe ori a stat fata catre fata cu diavolii.Ba mai mult decat atat de multe ori i se facea mila de ei.Ceea ce sfinţenia sa grăieşte, porneste din duh. Să vedem ce spune parintele Paisie Aghioritul :

Diavolul nu vrea să se pocaiască

" Bunul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri.Însă unii dintre îngeri, din mândria lor, au căzut şi s-au făcut diavoli.Bunul Dumnezeu a plăsmuit pe om, creatură desăvârşită, ca să completeze ceata cea căzută îngerilor.De aceea diavolul invidiază mult pe om.Diavolii strigă :"Noi am gresit odată şi ne tiranizezi, şi aceştia care greşesc de multe ori, îi ierţi" .Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau îngeri, au ajuns diavoli, şi în loc să se pocăiască, se fac mai vicleni şi mai răi şi s-au pus cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Luceafărul era din cea mai luminată ceată.Dar în cele din urma...Din mândrie diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu cu mii de ani înainte şi continuă să se depărteze din mândrie şi să rămână nepocăiti.
Un "Doamne miluieste" dacă ar spune, Dumnezeu ar face ceva şi pentru ei.Să spună un "am greşit" , dar nu spun "am greşit" . Daca diavolul ar fi spus "am greşit" ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini.Însă diavolul are voinţa înţepenită, invidie, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască.Infricoşător lucru! Si aceasta desi au fost îngeri!
- Părinte, diavolul îşi aduce aminte de starea lui de mai înainte ?
- Dacă îşi aduce aminte spui ? El este foc şi urgie, pentru că nu vrea să se facă alţi îngeri care sa-i înlocuiască. Şi cu cât înaintează se face mai rău.Sporeşte în răutate şi invidie.
O , dacă ar simţi cineva ticăloşia diavolului, ar plânge zi şi noapte.Aici, cand un om bun vede pe cineva că se schimbă, se face criminal, oare cât se mâhneste ? Cu atât mai mut văzând nu un om, ci un înger! Odată pe un monah l-a durut mult de diavoli, si rugându-se în genunchi cu capul la pământ, spunea: " Tu eşti Dumnezeu şi dacă vrei, poţi afla un chip ca să se mântuiască şi aceşti diavoli nefericiţi, care, mai întâi având o slavă atât de mare, acum au toata răutatea şi drăcia lumii si dacă nu ne-ai păzi, ne-ar fi distrus pe toţi oamenii". Deci în timp ce zicea aceste cuvinte, rugându-se cu durere, vede un cap de câine alături de el ce îi scotea limba şi-şi bătea joc de el.Se vede că Dumnezeu a îngăduit asta , ca să-l înştiinţeze pe monah că El este gata să-i primească, numai să se pocăiască, dar ei nu vor mântuirea lor.Vedeţi, căderea lui Adam s-a îndreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pământ, prin întrupare.In timp ce căderea diavolului nu se poate îndrepta fără să se smerească.Diavolul nu se îndreapta pentru că nu vrea.Stiţi cât s-a bucura Hristos ! Si omul, numai când nu vrea nu se îndreaptă.
Smerenia are mare putere şi topeste diavolul.Este cel mai puternic şoc pentru diavol.Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc.Si acolo unde nu există diavol e firesc să nu existe ispite.Odată un pustnic a silit pe un aghiuţă să spună :" Sfinte Dumnezeule..." . A spus aghiuţă Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte " dar nu spunea "miluieşte-ne pe noi !".Nimic.Dacă ar fi spus ar fi devenit înger.

Orice am face e nevoie de smerenie - dragoste - nobleţe. Lucrurile sunt simple.Noi le complicăm.Pe cât putem sa facem ceea ce e complicat diavolului şi uşor omului.Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. Intr-un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum? Cu smerenia sau mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se facă diavol din inger? S-a făcut în câteva secunde.Modul cel mai uşor ca să ne mântuim este dragostea şi smerenia.De aceea să începem cu dragostea şi smerenia şi după aceea vom înainta şi cu celelalte.Să vă rugaţi să pricinuim mare bucurie lui Hristos şi mâhnire lui aghiuţă, mai ales că îi place iadul şi nu vrea să se pocăiască.

8 comentarii:

  1. iti multumesc, draga Doru... aveam foarte mare nevoie sa citesc asta- vine exact la momentul potrivit! :) te imbratisez

    RăspundeţiȘtergere
  2. Cartile parintelui au puterea de a-ti intoarce sufletul catre Dumnezeu.Pe mine m-au intors spre vatra parinteasca,spre ortodoxie.Cuvintele parintelui mi-au calauzit pasii pe cararea cautarilor si a intelegerii.
    Numai bine!Iunia

    RăspundeţiȘtergere
  3. Multumesc Doru urmaresc cu mare interes blogul tau mult succes in continuare

    RăspundeţiȘtergere
  4. Totul pe lumea asta e bine gandit si pus la punct, mult respect pentru ce faci Doru...Alex

    RăspundeţiȘtergere
  5. Salut Doru, felicitari pentru blog, dar am si eu rugaminte, nu ai putea cumva sa ii schimbi putin cromatica si sa il faci negru pe alb, la citire indelunga obosesc ochii foarte mult.

    Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  6. Tot respectul pentru intentiile parintelui Paisie si pentru Doru, dar pana ce oamenii nu vor reusi sa iasa din dualitatea aceasta ce ne tine in loc, adica organizarea de meciuri intre echipe de fotbal de genul ai nostri vs. ai vostri, echipa noastra numita FC Ingerii e alba si divina si o s-o zdrobeasca cu 3-0 pe FC Diavolii, n-o sa avansam niciodata spiritual. Fratilor si dragi surori, diavolii NU sunt "ailalti", fac parte tot din Creatie, suntem tot noi in diferite ipostaze ale noastre. Nu mai incercati sa-i judecati pe altii si sa-i puneti in categorii, caci va asigur ca nu sunteti in stare si cu atat mai mult sa recunoasteti un diavol de un inger. Si oamenii si ingerii si diavolii fac parte din aceeasi Creatie a lui Dzeu, iar noi nu putem nici macar intrezari planul divin, asa ca mai bine am proiecta iubire in jurul nostru, n-am mai incerca sa gasim diavoli in jur ca sa ne hranim orgoliul ca "... ce sfinti in devenire si persoane pioase si divine si cu aspiratii inalte suntem" si am lua mai usor cu limbajul acesta medieval venit pe cale bisericeasca; personal sunt convins ca Dzeu nu ne acorda puncte in plus pe tabela de marcaj la folosirea unui limbaj de secol 12 in sec 21. Sunt de asemenea convins ca Dzeu prefera sa aiba o relatie directa cu fiecare din noi si nu prin intermediari. Nu de alta, dar atunci cand oricum gresesti, e putin prea mult sa adaugi si greselile intermediarilor provenite de acum multe secole!

    RăspundeţiȘtergere
  7. ESTE INTR/ADEVAR INTERESANT FAPTUL CA SI DIAVOLII SE POT MANTUI, DACA VOR, PENTRU CA EU STIAM CA EI SUNT DEPARTATI DE LA FATA LUI D/ZEU, EI SUNT BLESTEMATI IN TOATE RUGACIUNILE, SI MAI PRESUS DE TOATE IN MOLIFTELE SFANTULUI VASILE CEL MARE, EU NU CREDEAM CA EI SE POT MANTUI, CI SUNT CONDAMNATI PENTRU TOTDEAUNA. A FOST CA SI O REVELATIE PENTRU MINE FAPTUL CA SE POT MANTUI, IDEEA ACEASTA NU O AVEAM IN VEDERE, DAR AM AUZIT/O LA O PREDICA IN DUMINICA PARABOLEI CU PORCII SI OAMENII INDRACITI. INCA SUNT SCEPTIC SI ASTEPT SA CITESC SI ALTE MATERIALE IN LEGATURA CU ACEST LUCRU. MULTUMESC CELOR CARE MA VOR INDRUMA IN GASIREA MATERIALELOR NECESARE !

    RăspundeţiȘtergere
  8. Buna, Doru, si felicitari pentru articol! A fost un buchetde lumina sa vad scris despre Parintele Paisie. Am citit si eu aceasta carte, plus celelalte 4 ale Parintelui Paisie Aghioritul: Trezire Duhovniceasca, Nevointa Duhovniceasca, Viata de familie si Patimi si Virtuti. Acest Sfant Parinte scrie asemenea Parintelui Arsenie Boca, la cel de curat, clar, senin , dar virulent. M-am uitat si la emisiunile d-lui Oreste, pe care il admir si il pretuiesc sincer, ca ezoterist si om. Din tot ceea ce insa se vorbeste in emisiuni, din aparitiile tale si lucrarile acestor mari Sfinti si Duhovnici, o mare dilema apare pentru mine intotdeauna: exista sau nu mai multe cicluri existentiae, exista sau nu reincarnare, vieti mai multe pe Pamant, pentru ca daca citim si numai pe acesti doi mari duhovnici, ei condamna aspru credinta in mai multe vieti sau cicluri de existenta, condamna aspru reincarnarea.
    Simt ca si in aceasa dilema este o "coada" de diavol bagata, altfel nu ar fi atat de mare discrepanta intre ceea ce spun acesti doi sfinti si ceea ce se prezinta si se sustine pe alte cai.
    Daca avem credinta in ceea ce Sintii Paisie Aghioritul si Arsenie Boca au scris si au propovaduit, atunci se ELIMINA TOTAL ceea ce se sustine pe alte cai, ca fiecare dintre noi am trai de 7 sau 12 ori si ca avem astfel multiple sanse la mantuire... Toti invitatii lui Oreste n emisiune sustin existenta vietilor mutiple si a reincarnarii, pe de alta parte exista mari Invatati, Profeti si Preoti Sfinti, cum sunt cei doi mentionati mai sus care contesta total acest fapt si spun clar ca este o ratare a mantuirii sa crezi in asa ceva. Unde este ADEVARUL, pt ca ADEVARUL nu poate fi decat fie intr-o parte, fie intr-alta, nu in ambele. Pentru ca se anuleaza unul pe altul: avem o singura viata in care trebuie sa ne cautam mantuirea, cum spun Parintii Paisie Aghioritul si Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, sau avem 7, 12, "n" vieti si sanse la mantuire, cum cred si sustin foarte multi ezoteristi ai vremii, printre acestia fiind si Oreste si majoritatea invitatilor sai, 99,99% dintre ei. Pozitia ta, Doru, unde este? Tu ce opinie ai? Pentru ca simt si vad cum preferam sa ne scaldam in doua ape, sa tot adunam ca furnicile sute si mii de Adevaruri reale sau Adevaruri spoite, false, si sa le punem laolalta si sa defilam cu toate odata, dar nu este corect astfel.
    Totul e foarte clar :ori cu Dumnezeu ori cu Satana. Si uite ca societatea in care traim este una care hraneste bulimic oamenii cu "ispite" de credinta si ezoterism care uneori poate se indeparteaza de la tot ce este Real si Veridic in fata a ceea ce inseamna cu adevarat Dumnezeu. Va rog sa imi raspundeti si mie la aceasta dilema. Si mai sugerez sa se deschida un capitol intreg de dezbateri pe aceasta tema, pentru ca sunt foarte multi oameni care ratacesc intre 2 cai si aceasta pentru ca din diverse motive, preferam si ne este mai comod sa nu facem selectie, ci sa credem in tot ce ne poate ajuta sa vedem viata cat mai usoara. Si sa nu uitam, insa, ca si in Biblie apare scris ca drumul spre mantuire si spre Dumnezeu nu este larg , neted si plantat cu floricele, ci e unul ingust, greu de urcat si deseori anevoios.
    Pentru cei ce cauta cartile Parintelui Paisie Aghioritul, le vor gasi la Editura Evanghelismos, eu le-am luat pe toate de la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus, unde a fost Staret multi ani Parintele Arsenie Boca si unde de asemenea a trait Parintele Teofil Paraian, alt suflet de inger. Dar cartile cred ca pot fi gasite si la librarii sau in biserici,la librariile bisericilor.
    Sa avem cu toti o duminica sfanta si luminata!

    RăspundeţiȘtergere