vineri, 19 iunie 2009

Conceperea pruncului



Paracelsus explica creatia din invizibil


Medicina de astazi fara existenta magica a lui Paracelsus ar fi cunoscut minusuri semnificative. PARACELSUS, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von (sau ab) Hohenheim, s-a nascut în apropiere de Zurich, 1493 si a murit in Salzburg, 1541.De mic copil a fost captivat de medicina, astrologie, alchimie si magie.Cel care si-a pus amprenta in cultura si existent sa este chiar tatal sau care i-a indrumat pasii catre minunata cale a medicinii si nu numai.La varsta de 16 ani este trimis sa studieze la Universitatea din Basel. Mai tarziu, numit la Universitatea din Basel în 1526, face din intrarea sa la catedră un manifest al spiritului nou. Se exprimă în germană, şi nu în latină, cum prevede tradiţia savantă. Îi atacă violent pe Galien şi pe Avicenna cărora le arde, public, operele cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan. Se manifestă la Paracelsus o nesupunere şi o rebeliune, fapt pentru care romanticii germani vor recunoaşte în el pe unul dintre precursorii lor.

A fost instruit de cele­brul Johann Trithemius de Spanheim, abatele mănăstirii Sfântul Jacob din Wurzburg (1461–1516), unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie, şi, sub îndrumarea acestui profesor, au fost cultivate îndeosebi înclinaţiile sale pentru ştiinţele şi practicile oculte. Îşi continuă lucrul în laboratorul bogătaşului Sigismund Fugger, la Schwatz, în Tyrol.Paracelsus calatoreste mult in toata Europa culegand de peste tot informatii pretioase despre medicina traditionala , popular cat si o sumedenie de leacuri mai mult sau mai putin magice. Mai concret, îi datorăm fecundaţia in vitro mult anticipată (homunculul), prefigurarea a ceea ce va deveni, cu Hahnemann, homeopatia şi o multitudine de remedii eficace pe bază de sulf, de mercur şi de opiu cat si anumite elemente de chirurgie.


De altfel, Paracelsus a scris mult despre Elementali sau spirite ale Naturii, dar, în descrierea acestora, el a înlocuit termenii răsăriteni cu unii mai apropiaţi de mitologia germană, pentru ca astfel să fie mai uşor înţeles de către compatrioţii săi. Este posibil ca Paracelsus să fi stat printre tătari între anii 1513 şi 1521, deoarece, potrivit calculelor lui Van Helmont, el a venit la Constantinopol în ultimul an[1] şi a primit acolo Piatra filozofală. Iniţiatul de la care Paracelsus a primit această piatră a fost, potrivit unei aureum vellus (tipărită la Roschach, în 1598), un oarecare Solomon Trismosinus (sau Pfeiffer), un compatriot al lui Paracelsus. Se po­vesteşte că acest Trismosinus era în posesia panaceului universal, şi, lucru uimitor, un călător francez îl văzuse încă în viaţă la sfârşitul sec. al XVII‑lea.

Paracelusus a lasat in urma sa multe scrieri extraordinare din domeniul medicinei, astrologiei, alchimiei, magiei, antropologiei si de ce nu a filosofiei.In cele ce urmeaza am sa redau cateva din ideile sale in ceea ce priveste antropologia si anume geneza omului.Fragmentul este extras din minunata carte “ Paracelusus viata si invatatura “ scrisa de Franz Hartmann tiparita de editura Herald.Va recomand cartea ca fiind una din lecturile esentiale in studiul esoteric si nu numai.

Antropologie

GENEZA OMULUI

Omul este o fiinţă alcătuită din trei elemente sau forţe distincte: Spirit, Suflet şi Materie. Fiecare element (din acestea trei) este vizibil şi tangibil fiinţelor care trăiesc exclusiv în el, sau în a căror componenţă respectivul element predomină.[2] Spiritul este perceptibil existen­ţelor spirituale, iar gândurile muritorilor apar vizibile şi materiale spiritelor. Esenţa sufletului, cu formele şi curenţii ei, poate fi văzută şi simţită de Elementali şi de fiinţele care trăiesc în sfera sufletului; ei sunt de ase­menea capabili să citească gândurile mai puţin subtile şi spirituale, şi percep stările de spirit ale oamenilor provocate de culori, ca şi efectele lor în aura fiinţelor umane. Ei nu pot, totuşi, să perceapă lucrurile divine şi spirituale. Materia, în starea în care noi o cunoaştem, este văzută şi simţită cu ajutorul simţurilor fizice, însă fiinţelor care nu posedă asemenea simţuri, lucrurile materiale le sunt tot atât de invizibile şi intangibile cum sunt lucrurile spirituale pentru cei ce nu şi‑au dezvoltat puterea percepţiei spirituale.

Esenţa spirituală a omului provine din prima emanaţie a lui Dumnezeu. Ea este înzestrată cu înţe­lepciune şi putere divină, şi dacă elementele din care este constituit omul normal devin conştiente că posedă asemenea daruri, şi înţeleg care sunt puterile lor şi cum să le folosească, atunci cel care le posedă va fi, ca să spunem aşa, un supraom, şi, pe bună dreptate, va fi numit Fiinţă divină, sau Fiu al Atotputernicului.

Conceperea si razele divine

Ori de câte ori este conceput un copil, un cuvânt purcede de la Dumnezeu asemenea unei raze şi înzes­trează viitoare făptură cu Spirit. Totuşi, acest Spirit nu este absorbit imediat de copilul nou născut, ci se încar­nează treptat, pe măsură ce fiinţa omenească creşte şi îşi dezvoltă raţiunea şi inteligenţa.[3] Mulţi oameni trăiesc, se căsătoresc şi mor fără a ajunge vreodată să intre pe deplin în posesia acestei raze divine de înţelepciune (sau fără să stabilească o legătură strânsă cu ea) care, doar ea, îi poate transforma în fiinţe omeneşti nemuri­toare.

Deşi puterile şi esenţele, care urmează să pregă­tească sufletele acestora, pot fi mai rezistente, în formele lor, decât trupurile lor fizice, totuşi aceste puteri vor slăbi, iar aceste esenţe se vor descompune la timpul potrivit în elementele care le compun, căci nimic nu durează la nesfârşit în afară de Spiritul lui Dumnezeu, care începe să se manifeste în om prin asimilarea esenţelor mai subtile ale sufletului.

Dacă o asemenea asimilare nu se produce – altfel spus, dacă individul, în timpul vieţii sale, nu devine înţelept, bun şi iluminat spiritual – raza divină se în­toarce, odată cu moartea persoanei, la sursa de unde a venit, iar personalitatea individului va rămâne doar ca o urmă în lumina astrală.

În om există două feluri de inteligenţă: inteligenţa umană şi inteligenţa animală. Numai inteligenţa umană se poate uni cu spiritul. Raţiunea inferioară sau animală – oricât de mult ar cunoaşte în privinţa aspectelor exterioare ale lucrurilor, şi oricât de versată ar fi în logică şi filozofie – este complet neputincioasă, fiindcă va fi respinsă de spiritul adevărului; iar acela care păstrează formele nealterate, prevenind destrămarea şi întoarcerea lor în haos, este doar spiritul de viaţă.

Spiritul pur n‑are personalitate, ci există imperso­nal în Dumnezeu şi ca Dumnezeu, şi fiecare naştere face să apară o nouă persoană, dar nu şi o nouă rază spirituală. Spiritul impersonal supravieţuieşte, dar per­sonalitatea omului se poate pierde. Numai elementele din personalitatea lui care vor fi absorbite de spirit vor putea supravieţui. Cimentul care uneşte sufletul cu spiritul este iubirea, şi de aceea iubirea înflăcărată pentru divinitate este cel mai înălţător bun pe care îl poate realiza un om muritor.

Intre vizibil si invizibil

Esenţa sufletului omenesc este alcătuită din influen­ţele eterice sau astrale care provin din sufletele lumii, planetelor şi stelelor, în special din sufletul planetei pe care locuieşte. Sufletul oricărui om şi al oricărui animal are caracteristici proprii, care îl deosebesc de celelalte suflete; la fel, „sufletul” fiecărei planete, al fiecărui soare, al fiecărei lumi are caracteristici proprii, şi el emite influenţe benefice sau distructive pe care le răspândeşte în spaţiul cosmic, acţionând astfel asupra Microcosmului omului şi producând, în cele din urmă, rezultate vizibile.

Aceste elemente astrale sunt organizatoarele sufle­tului uman. Ele sunt constructorii templului în care locuieşte spiritul, iar sufletul omenesc, fiind stimulat de ele, atrage prin intermediul unor procese fiziologice elemente ale pământului, şi formează ţesuturi, muşchi şi oase, şi devine vizibil şi tangibil pentru fiinţele alcătuite asemănător trupului material sau animal al omului. Din acest motiv omul poate fi considerat ca fiind o fiinţă dublă – un om vizibil şi un om invizibil uniţi prin suflet. Omul vizibil constă din acele elemente iniţial invizibile care devin vizibile în forma sa, omul invizibil fiind constituit din sentimente şi gânduri a căror origine se află în Macrocosm, iar lumina lor se reflectă şi se imprimă în materie.

Omul este, aşadar, chintesenţa tuturor elementelor şi un fiu al universului sau o copie în miniatură a Sufletului său, şi orice există sau se întâmplă în univers, există şi se întâmplă în alcătuirea omului. Mulţimea forţelor şi esenţelor ce acţionează pentru a constitui ceea ce numim „omul” este aceeaşi ca şi mulţimea forţelor şi puterilor a ceea ce, la o scară infinit mai mare, se numeşte Univers, şi orice lucru din Univers se reflectă în om şi poate intra în conştiinţa acestuia. Această circumstanţă permite omului care se cunoaşte pe sine însuşi să cunoască Universul, şi să perceapă nu numai ceea ce există invizibil în Univers, dar să prevadă şi să prezică întâmplări viitoare. De relaţia strânsă dintre Univers şi Om depinde armonia datorită căreia Infinitul se leagă strâns de Finit, şi imensitatea de tot ce este mic. Este lanţul de aur al lui Homer, sau inelul lui Platon.

Ens Seminis – Forta formatoare

Scopul existenţei omului este restabilirea armoniei de la începuturi, care a existat între Dumnezeu şi Om înainte de producerea separării ce a tulburat echilibrul şi a făcut ca prima emanaţie a esenţei divine să fie atrasă de cea de‑a treia emanaţie materială şi să se scufunde în materie. Pentru a restabili această armonie, Omul poate face ca voinţa lui Dumnezeu să‑şi găsească expresia perfectă în Natură, şi de aceea Natura se va spi­ritualiza şi Macrocosmul se va apropia de perfecţiune.

Calităţile şi temperamentele oamenilor pot fi dez­voltate, într‑o anumită măsură, independent de mediul înconjurător, prin puterea lui Ens seminis (forţa for­matoare a materiei). Adam şi Eva (esenţa spirituală duală masculină şi feminină) şi‑au primit trupurile prin „creaturi” (esenţe elementale sau astrale), prin Ens seminis; prin acest ajutor neîncetat, bărbaţii şi femeile vor exista până la sfârşitul lumii. Chiar dacă n‑ar fi existat planete, nici stele, şi dacă nimic n‑ar fi căpătat vreodată existenţă, totuşi copiii lui Adam şi ai Evei s‑ar fi născut, şi ar fi avut temperamente specifice: unul ar fi fost melancolic, altul coleric, al treilea sangvin sau irascibil etc. Asemenea calităţi ale oamenilor provin de la Ens proprietatis, şi nu de la nişte influenţe astrale, fiindcă temperamentele, gusturile, înclinaţiile şi talen­tele nu sunt o parte a corpului; altfel spus, ele nu îi dau acestuia nici înfăţişare, nici culoare şi nici formă – acestea sunt atribute ale lui Ens proprietatis.[4]

Deşi Microcosmul şi Macrocosmul se află într‑o relaţie reciprocă, asemenea relaţiei dintre puiul din ou şi albuşul care îl înconjoară, totuşi acţiunea Macrocos­mului asupra Microcosmului este doar o condiţie externă de viaţă, numită de Paracelsus, Digest. Nici un om sau nici o fiinţă muritoare nu poate exista fără influenţa astrelor, dar nu‑şi capătă existenţă prin ele. O sămânţă aruncată în pământ poate creşte şi da naştere unei plante, dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă soarele nu ar acţiona asupra ei, şi nici solul n‑ar putea să creeze o sămânţă de la sine, oricât de mult ar fi stră­lucit soarele asupra lui. Paracelsus explică originea calităţilor condiţiilor exterioare de viaţă, susţinând că ele au apărut în urma atracţiilor reciproce şi inter­acţiunilor dintre Macrocosmos şi Microcosmos şi prin armonia ambelor sfere (firmamentul inferior şi cel supe­rior), fiecare fiind formată în funcţie de cealaltă. Baza comună a ambelor sfere – care este, ca să spunem aşa, receptacolul comun al germenilor – se numeşte Limbus.


Un comentariu:

  1. Un adevarat balsam pentru sufletul unei mame indurerate,este realmente o bucurie ca ati creat acest site plin de profesionalism, totul este facut cu pasiune in care se pune mult suflet,
    incit simti ca te inunda energia pozitiva.
    Va urmaresc cu viu interes orice aparitie mai ales la CODUL LUI ORESTE si vreau sa abordati si tema care de sase ani ma framinta din zori si pina-n noapte,legatura dintre o mama paminteana si copilul ei plecat in imprejurari nestiute.
    Am avut pina acum cinci ani sute de vise cu fiul meu dar de un an niciodata.
    Nu l-am uitat c clipa si ma rog zilnic pentru el aproape ca mai mult ca dupa decesul lui.
    Va doresc putere de munca,sanatate si sa faca cale intoarsa macar un strop din bucuria si speranta ce mi-o dati
    Florentina
    mamalupusi@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere