joi, 28 mai 2009

ZBURATORII


O poezie.




Batranul om priveste spre pomul aurit

Din pajistea apusa a muntelui aflat

Intr-un tinut de taina al timpului argat

Ce lucrator se-arata in versul Lui iubit.

E ganditor de-acuma,si- n tainele gasite

Dezleaga un mister, ce-n veci a fost cusut.

Si strans, legata-I fila c-un ac necunoscut

Caci mainile batrane din munc-au fost oprite.

Oglinda-i din oglinda, iar fila nu-I o fila

Ce vede scris nu este-un scris ce-a fost

Creat.Ci doar divin cu rost.

Desface primul snur din plete de copila.

Tinut de vis cuprinde-un ochi ascuns

In taina.Gradini cu mandrii zburatori,

Si-n trupurile de lumina, etern si vesnic arzatori,

Catand in umbra al lumii uns.

Doar unu-I diferit ca fel, cu plete si dorinte

Zbura aievea mandrul fiu

Cu ochi de-un astru auriu

Catand in umbra si-n ascuns perechea din fiinte.

Si s-a pierdut bietul de el in valul din afara

L-au tot catat cei ce-au fost frati

Ramasi in veci, de-atunci mirati

Caci fiul adorat de El, nu are sa apara.

Un zburator pribeag, ce-n vers in veci a poposit

Rugand pe Tatal lui sa-mparta

Din trupul de lumina, inca o alta soarta

Ce-n Lumea asta fara grai n-ar mai fi fost gasit.

“ Eu, Doamne, Tata, m-am pierdut in umbra-ntunecata!

Sunt frant aici, cu aripi moi,

Cu pene pline de noroi…

Din focul meu launtric, imparte-ma indata! “

“ Tu ai ajuns pe alt taram , tinutul efemer,

Caci te-am trimis cu suflu sfant

In mintea mea, acum pamant.

Ce mi-am dorit o data, iaca acum iti cer!

Din focul tau, un chip porneste pe pamant

Spre lumea ce-nadins eu am gandit-o-ntunecata

Si vei avea din focul sfant o preafrumoasa fata

Ce-n lume aduce gandul sfant!

Din dreapta lui , cand luna se urca timida

Pe-al cerului contur in rochia cea de toamna,

Plutea cu pasii de azur o minunata doamna

Cu chipul oglindit in lac si lacrima-I candida.

Simti atunci, din focul sfant, un gol

Fara de seaman.Caci doamna plutitoare

Era chiar jumatatea lui sau prima lui amoare

Si-l atragea ca din senin asemeni unui pol.

De-atunci s-a mai nascut ceva, ce nu s-a mai stiut

Nici in gradina de-alta dat din nor

Un gol launtric denumit al sufletului dor

Un prim fior, un prim sarut al primului durut.

Si se strangeau inaripati din versuri departate

Alti zburatori si blonzi neprihaniti

Sa vada ce nu au stiut, doi zburatori iubiti

Ce-n lume au ramas pribegi cu aripi retezate.


Radu Bedoni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu