Cine-s dracii

De ceva timp ma tot gandesc la creatia, sensul si posibilitatea Dumnezeirii din launtrul ingerilor cazuti.Prima ecuatie logica care mi-a venit in cap a fost aceasta : daca Dumnezeu i-a creat ingeri de lumina din natura sa, din propria Sa maretie si a insamantat creatia Sa cu amprenta Dumnezeirii, oare este posibil ca ingerii cazuti sa revina la Dumnezeu ? Raspunsul il gasiti in articolul de mai jos in care am relatat spusele parintelui Paisie Aghioritul.Dar ceva parca nu imi da raspuns.Oare Dumnezeu Tatal cand i-a creat , fiind cea mai luminaoasa ceata , nu stia ca acestia vor cadea? Mai mult decat atat, chiar din primul "gand" al facerii lor,Tatal nu a stiut ce urmeaza a face? Bineinteles ca stia! E imposibil sa putem intelege sau imagina cum creeaza Tatal nostru, asa este.Dar din ce ne-a lasat catre intelegerea noastra umana putem face o incursiune catre priceperea profunda.
Parintele Cleopa spunea minunat " Ce ne-am face fara diavol? Cum am mai sti noi care este albul si care este negrul ? Ar putea fi un raspuns destul de bun. Nu m-as putea gandi ca toate caderile cunoscute, vezi cea Adamica si Luciferica, nu ar fi fost "simtite" si "gandite" de Tatal! Chiar daca ne gandim ca omului i-a fost daruit liberul arbitru nu putem sa nu ne gandim ca pana si liberul arbitru este tot creatia Tatalui....El fiind Tot din Tot si in TOT. Liberul arbitru reprezinta o infinitate , spunem noi, de cai, solutii, alegeri...etc.Oricum, noi nu putem alege decat dintr-un "volum" ce apartine acestei realitati, acestei lumi determinate de limitarile ei.Cu alte cuvinte noi putem alege numai din interiorul matricei si nu din afara ei.Matricea se schimba in functie de alegerile noastre si impunerile Divine.Deci orice am alege este stiut prea bine de Tatal.
Eu nu fac aici o pledoarie pro determinism.In nici un caz.Sa nu fiu inteles gresit.

Anumite lucruri sunt determinate, altele nu, si cu toate acestea Toate sunt stiute. Parintele Arsenie Boca vedea in duh cu generatii inainte.Va imaginati? Si a fost om parintele! Tin minte o marturisire a unor oameni care l-au cunoscut si spuneau ca intr-o zi le-a spus unor femei : Daca la ea mai e cum mai e, pe tine nu am sa te iert pentru ca fata pe care ai avortat-o trebuia sa aduca pe lume un sfant.Alteia i-a spus ca fata nascuta ii va aduce preot in familie si asa a fost.Deci uite ca in mod firesc toate sunt cunoscute celui purtator de Har si Dumnezeu asa cum toate plutesc bine ancorate intr-o creatie perfecta. Sa mergem mai departe, mai sus sa zicem, si sa ne gandim : daca parintele Arsenie stia toate acestea, fiind om, oare Dumnezeu....nu stie Totul cu mult timp inainte? Oare zilele de azi nu erau cunoscute acum 2000 de ani? Nu numai ca erau cunoscute dar au fost si vazute de profeti.Revelatia lui Ioan, apocalipsa, nu poate fi ceva incert, schimbator sau ipotetic.Faptul ca ea exista si poate fi citita, nu este nici acesta un lucru intamplator. Pentru mintile deschise sau mai bine zis inimile deshise, poate fi inteleasa si patrunsa.Atata timp cat ea este cuprinsa in biblie nu putem spune ca nu ne intereseaza sau ca nu trebuie sa ne preocupe tainele si intelesurile ei. Altii mai fac asa, sar peste versetul 53 al lui Isaia de frica sa nu-l cunoasca pe Hristos.Noi nu putem face asa.Revelatia Sfantului Apostol trebuie stiuta si ascultata cu urechile cele bune.Ne este de mare ajutor pentru intelegerea timpurilor sufletesti si necesitatea de ravna a mantuirii.Doar a fost revelata pentru ca oamenii sa o cunoasca.
Dar sa revin la creatia ingerilor cazuti.Acum intelegand ca tot ce e creat din Tot si face parte din El si se manifesta , in mod evident, tot in creatia Sa, ne putem raspunde daca Tatal nostru stia din primul moment al primului vlastar de "dorinta" a crearii cetei Luciferice, traiectoria evolutiei lor. Ba mai mult decat atat, in fractiunea de clipa a decaderii ingerilor, pana si lumea in care ei au picat si care i-a modelat in acest fel, cu aceste manifestari si chipuri, era tot in posibilitatile create de El.Dumnezeu probabil ca le-a creat acest spatiu ca osanda vesnica.
Dar toata aceasta poveste, care este reala bineinteles, oare nu are si o logica mai presus de ce pote mintea si sufletul nostru intelege? Este lesne inteles ca rolul ingerilor cazuti in dimensiunea pamanteana, umana este foarte bine "ghidat" de Atotputernicul.Ingerii cazuti, nu mai au puterile divine de "lucru" in "spatiul" spiritual.Ei nu mai pot interfera cu lumea spirituala.Asta este una din dezlegarile firesti ale decaderii.Din acest motiv ei sunt captivi lumii materiale si NUMAI lumii materiale.Cei intunecati nu se pot atinge de suflet ci numai de carne de minte si de tot ce e supus efemeritatii si implicit , degradarii. Dumnezeu ii spune diavolului in pilda cu preafericitul Iov : " Atinge-te de carnea lui dar de suflet sa nu te atingi ! " , asa ii spunea tot timpul.De aici intelegem ca nimic nu face diavolul fara voia lui Dumnezeu.Dar fereasca Bunul Dumnezeu pe cei ce pica in capcanele aluia intunecat.Problema este ca diavolul este prost, el nu intelege ca puterea lui este limitata si ca niciodata nu poate fi altfel, el asteapta ziua in care va aduna din ce in ce mai multa decadere din creatia lui Dumnezeu, prin propria contributie la ispita, ca astfel Dumnezeu sa-l includa in sfera puterilor ceresti.Ceea ce evident ca este exclus.Din cauza asta diavolul are o mare ardere la gandul ca Tatal mai poate creea o ceata asa cum a fost.Faptul ca cineva i-ar lua locul il face sa devina si mai atroce.Lucrurile astea le-au spus pustnicii care au avut expierente de neimaginat cu ingerii cazuti.Trebuie sa fim constienti de cine sunt ei, de cat de diabolici pot fi, dar si ca sunt un fulg de nea in fata credintei si in fata lui Hristos! Diavolul nu are puterea de omora, numai omul o are.Deci omul poate deveni mai diabolic decat diavolul in lipsa credintei.
Omraam Aivanhov spunea intr-una din confeintele sale : " Cel mai frumos lucru este sa-l imiti pe Hriostos !". Acesta este indemnul cel mai frumos.

Diavolul se poate mântui

Citind dintr-o carte minunată, m-am gandit să vă împărtăşesc şi vouă din cele citite acolo. Cartea se numeste " Cu durere si dragoste pentru omul contemporan " de cuviosul Paisie Aghioritul. Cartea este scrisă sub formă de interviu.Sincer, aş scrie aici toată cartea pentru că este minunata asa că cel mai bine o recomand spre a fi citită.Sunt multe explicatii cu mult tâlc ale părintelui.Una dintre ele îmi răspunde la multe intrebari pe care le-am avut cu priviţă la putinţa diavolului de a se mântui.Ma intrebam daca legea, Dumnezeu , îi mai poate transforma din nenorocirea in care sunt sărmanii draci.Trebuie sa mentionez ca parintele Paisie vedea din duh si de multe ori a stat fata catre fata cu diavolii.Ba mai mult decat atat de multe ori i se facea mila de ei.Ceea ce sfinţenia sa grăieşte, porneste din duh. Să vedem ce spune parintele Paisie Aghioritul :

Diavolul nu vrea să se pocaiască

" Bunul Dumnezeu i-a făcut pe îngeri.Însă unii dintre îngeri, din mândria lor, au căzut şi s-au făcut diavoli.Bunul Dumnezeu a plăsmuit pe om, creatură desăvârşită, ca să completeze ceata cea căzută îngerilor.De aceea diavolul invidiază mult pe om.Diavolii strigă :"Noi am gresit odată şi ne tiranizezi, şi aceştia care greşesc de multe ori, îi ierţi" .Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau îngeri, au ajuns diavoli, şi în loc să se pocăiască, se fac mai vicleni şi mai răi şi s-au pus cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Luceafărul era din cea mai luminată ceată.Dar în cele din urma...Din mândrie diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu cu mii de ani înainte şi continuă să se depărteze din mândrie şi să rămână nepocăiti.
Un "Doamne miluieste" dacă ar spune, Dumnezeu ar face ceva şi pentru ei.Să spună un "am greşit" , dar nu spun "am greşit" . Daca diavolul ar fi spus "am greşit" ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini.Însă diavolul are voinţa înţepenită, invidie, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască.Infricoşător lucru! Si aceasta desi au fost îngeri!
- Părinte, diavolul îşi aduce aminte de starea lui de mai înainte ?
- Dacă îşi aduce aminte spui ? El este foc şi urgie, pentru că nu vrea să se facă alţi îngeri care sa-i înlocuiască. Şi cu cât înaintează se face mai rău.Sporeşte în răutate şi invidie.
O , dacă ar simţi cineva ticăloşia diavolului, ar plânge zi şi noapte.Aici, cand un om bun vede pe cineva că se schimbă, se face criminal, oare cât se mâhneste ? Cu atât mai mut văzând nu un om, ci un înger! Odată pe un monah l-a durut mult de diavoli, si rugându-se în genunchi cu capul la pământ, spunea: " Tu eşti Dumnezeu şi dacă vrei, poţi afla un chip ca să se mântuiască şi aceşti diavoli nefericiţi, care, mai întâi având o slavă atât de mare, acum au toata răutatea şi drăcia lumii si dacă nu ne-ai păzi, ne-ar fi distrus pe toţi oamenii". Deci în timp ce zicea aceste cuvinte, rugându-se cu durere, vede un cap de câine alături de el ce îi scotea limba şi-şi bătea joc de el.Se vede că Dumnezeu a îngăduit asta , ca să-l înştiinţeze pe monah că El este gata să-i primească, numai să se pocăiască, dar ei nu vor mântuirea lor.Vedeţi, căderea lui Adam s-a îndreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pământ, prin întrupare.In timp ce căderea diavolului nu se poate îndrepta fără să se smerească.Diavolul nu se îndreapta pentru că nu vrea.Stiţi cât s-a bucura Hristos ! Si omul, numai când nu vrea nu se îndreaptă.
Smerenia are mare putere şi topeste diavolul.Este cel mai puternic şoc pentru diavol.Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc.Si acolo unde nu există diavol e firesc să nu existe ispite.Odată un pustnic a silit pe un aghiuţă să spună :" Sfinte Dumnezeule..." . A spus aghiuţă Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte " dar nu spunea "miluieşte-ne pe noi !".Nimic.Dacă ar fi spus ar fi devenit înger.

Orice am face e nevoie de smerenie - dragoste - nobleţe. Lucrurile sunt simple.Noi le complicăm.Pe cât putem sa facem ceea ce e complicat diavolului şi uşor omului.Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. Intr-un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum? Cu smerenia sau mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se facă diavol din inger? S-a făcut în câteva secunde.Modul cel mai uşor ca să ne mântuim este dragostea şi smerenia.De aceea să începem cu dragostea şi smerenia şi după aceea vom înainta şi cu celelalte.Să vă rugaţi să pricinuim mare bucurie lui Hristos şi mâhnire lui aghiuţă, mai ales că îi place iadul şi nu vrea să se pocăiască.

Isihasmul, de la Palamas la Ghelasie

O cale minunata, plina de farmec si sudoare spirituala in lupta permanenta cu propriile umbre ale fiintei si cu o destinatie in taramurile mantuirii este isihasmul.Disciplina, filosofia cat si practica isihasmului au radacini vechi, inca din timpurile sfintilor pustnici egipteni si cu marturii vii in tradititia monastica atonita.De multe ori Isihasmul a fost comparat, cu vechile practici orientale, avand la baza posturi (pozitii ale corpului in meditatie), tehnici de respiratie, rugaciuni care se repeata in armonie cu respiratia (comparate cu mantrele), regimuri alimentare asemanatoare cat si filosofii cu multe puncte in comun. Practicanţii isihasmului resping aceste comparatii pe motivul că posturile corporale şi tehnicile de respiraţie practicate în isihasm sunt considerate de importanţă instrumentală, pe primul loc fiind rugăciunea şi Graţia divină sau Harul. Această nuanţă este importantă deoarece în Creştinism, spre deosebire de religiile orientale, desăvârşirea şi mântuirea nu poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar şi Harul lui Dumnezeu.Isihasmul se mai numeste si palamism, iar formele sale cunoscute provin din traditia monastică a Muntelui Athos.

Potrivit acestei doctrine, creştinul sau monahul trebuie să trăiască în pace şi linişte, împăcând trupul cu sufletul, menţinându-se într-o stare contemplativă. Se practica permanent aşa-numita rugăciune a inimii sau a minţii ("Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul"), o formulă menită a ţine trează conştiinţa bunătăţii dumnezeirii şi a statutului nostru de creatură păcătoasă. Aşa cum îl cunoaştem azi, în forma sa sistematizată, Isihasmul este învăţătura marelui teolog Grigore Palamas (arhiepiscop al Tesalonicului între 1347 şi 1359). Acesta preia şi îmbogăţeşte principiile Sf. Grigore Sinaitul, în urma unei provocări a lui Varlaam Calabrezul, un monah ortodox calabrit (italo-grec), probabil influenţat de nominalismul occidental. Astfel, curentul isihast se înfăţişează ca o dispută începută în 1338, între Palamas şi Varlaam, doi teologi importanţi ai lumii bizantine.
In afara disputelor de ordin teologic , care pana la urma,au importanta cea mai nesemnificativa in istoria Isihasmului si a bisericii, Isihasmul este o cale launtrica deosebita a crestinismului ce imbina armonia trupeasca cu cea mentala, sufleteasca.
„
Se vizează dobândirea liniştii interioare şi minimalizarea simţurilor corporale, conform modelului lui Evagrie Ponticul şi a unei vechi tradiţii ascetice greceşti. Aceasta presupune "retragerea" individului în sine, îndreptarea atenţiei spre mintea necorporală. Sfântul Ioan Sinaitul descrie practica isihastă ca pe un exil pe înălţimi în vederea rugăciunii şi supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoţii. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoţii") care îl pândesc.

Rugăciunea lui Iisus
Scopul isihastului este cunoaşterea faţă către faţă a lui Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca pe o invocaţie a lui Hristos însuşi. Aceasta este încă o diferenţă fundamentală faţă de tehnicile ascetice orientale, unde puterea formulelor mantrice este in objecto. Pentru isihast, repetarea pur formală a silabelor rugăciunii este considerată periculoasă.Practicarea rugăciunii lui Iisus, numită şi "Rugăciunea inimii", trebuie să aibă loc în umilinţă. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant.Practicarea rugăciunii inimii este continuă şi automată, ducând la dobândirea unei stări mentale de nepsis (sobrietate, neutralitate), acea stare mentală care a devenit imună la gândurile ispititoare.
Coborârea minţii în inimă
Un alt element al practicii isihaste este "coborârea minţii (nous) în inimă", pentru ca rugăciunea şi sobrietatea să se localizeze în amândouă. Sensul acestei coborâri nu pare să fie unul metaforic ci, în acord cu psihologia isihastă, este un fenomen real.Mintea coborâtă în inimă semnifică o unire a facultăţii intelectuale cu cea imaginativă sau fantastică, astfel încât devine posibilă atingerea unei stări de sobrietate totală, fără imagini mentale şi fără tentaţii. Mintea atinge o linişte profundă, punctată doar de sunetele rugăciunii.

Păzirea minţii
Acest stadiu este numit "păzirea minţii" şi reprezintă scopul practic al isihastului, condiţia de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent.” (conform „Dictionarul Religiilor” 2003)
O carte ce merita citita macar pentru un plus de cultura este „ Pelerinul Rus”.Cartea descrie pasii unui om insetat de Dumnezeu ce vrea sa patrunda , sau mai bine spus sa se lase patruns de rugaciunea inimii „ Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”.Sau poate ca nu am spus bine carte ci un jurnal al unui sfant si necunoscut isihast.
Cea mai importanta figura in isihasmul ortodox romanesc este parintele Ghelasie Gheorghe (1944-2003), ieromonah si staret la manastirea Frasinei.Parintele Ghelasie era un om deosebit si special nu numai ca infatisare ci si ca interior, ca suflet indumnezeit purtator de har divin.In urma sa a lasat cateva carti pretioase cu filosofia elaborata de sfintenia sa intr-ale medicinei isihaste.Cartile sale sunt unele din putinele manuscrise religioase cu caracter profund ezoteric.Pentru cei ce nu cunosc scrierile sale am sa atasez cateva randuri in cadrul articolului, urmand ca articolul de saptamana viitoare sa scoata in evidenta mai mult caracterul esoteric cat si exoteric al filosofiei isihaste.Acceptarea si descifrarea altor cutume din profunzimile altor credinte nu fac decat sa aduca un plus de maretie crestinismului.
Probabil ca multora nu le suna foarte bine termenul de „esoteric” in ceea ce priveste isihasmul sau religia ortodoxa.Di pacate termenul de esoteric a fost gresit asociat cu paranormalul sau cu excrocii din domeniu.Pe de alta parte esoterismul este ,iarasi, prost considerat ca fiind ceva intunecat sau care ar avea de-a face cu vrajitoria sau cu practici indoielnice din punct de vedere moral.Este ca si cum am spune ca studiul Istoriei Religiilor este o abatere de la calea spirituala si religioasa.
Termenul de ezoteric semnifica ceva care poate fi inteles de cei initiati, ceva cu caracter ascuns, secret.Din acest punct de vedere Apocalipsa Sfantului Ioan este primul manuscris ezoteric din istoria crestinismului.
Asadar, Isihasmul cuprinde nuante profunde, ascunse la inceput ochiului profan, patrunzatoare celui ce le simte si pricepe si ezoterice celui ce le studiaza.Studiul energiilor interioare, contemplarea buricului ca centru de echilibru si purtator de forte esentiale trupului si sufletului, tehnicile de respiratie in cadrul rostirii rugaciunilor cat si Sfantul Graal al coborarii mintii in inima sau mai bine zis contopirii acestora, scoate in evidenta caracterul ezoteric.
Sa urmarim cateva randuri din cartea „ Medicina Isihasta” scrisa de parintele Ghelasie Gheorghe.

„
Ce este boala? Este efectul “păcatului”. Dar celui bolnav nu i se mai impută direct păcatul, că însăşi boala este o “Răstignire”, cu tinderea spre “ÎNVIERE - tămăduirea”.În boală trebuie să “treci” prin “răstignire-suferinţă”, dar cu Nădejdea nestrămutată a ÎNVIERII. Cine nu are această “Nădejde, este un “condamnat”...A “Nădăjdui” este o “PORUNCĂ” a Lui DUMNEZEU, “care nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui ca să fie Viu”.Nu te speria de “suferinţă”, dar caută alinarea şi chiar vindecarea ei. Pentru Creştini, CRUCEA este “Biruinţa suferinţei”, nu însăşi suferinţa.Ca Medicină Isihastă, noi indicăm o dublă terapie, atât a Sufletului cât şi a trupului, ca integralitate. Păcatul la Om s-a produs prin “mâncarea din pomul morţii”. Aici noi vedem “rădăcina” bolii.“Locul memoriilor păcatului” este în “trup” şi Sufletul este doar “rănit” de acestea. Sufletul “participă” la “memoriile păcatului trupesc”, dar “Firea de Suflet” este dincolo de acestea.Biblic, DUMNEZEU face mai întâi “Trupul” şi apoi Creează Sufletul pe care îl “Suflă” după “măsurile Trupului”. Sufletul este Creat după “Memorialul-măsurile” Trupului. Anticii filosofi, consideră Spiritul -Sufletul ca “Informaţia” corpului, pe baza cărei se “formează Corpul. Biblic, este tocmai invers. “Trupul” este “Informaţionalul” Sufletului.
Marea importanţă a Trupului din Creştinism, trebuie cu insistentă evidenţiată.Omul nu este UNIREA Spiritului cu Trupul, ci tocmai în orientarea cealaltă, a UNIRII Trupului cu Spiritul.

Atenţie la această distincţie, ca “sens de la “Trup” spre Spirit (nu de la Spirit spre Trup cum zic anticii).Omul nu este “Spirit întrupat”, ci este “Trup În - Spiritualizat”.La antici, Spiritul se face şi '“materie”, pe când Biblic, “materia” nu se face şi “Spirit”, ci “UNEŞTE “materia cu Spiritul” şi face un “COMUN neamestecat”, adică se “face Trup”.
Atenţie la accepţiunea Creştină a Trupului, care nu este “simpla materie”, ca la antici, ci este “UNIREA materiei cu Spiritul”.Concepţia că Spiritul se poate “face o_manifestare materială” este tot aşa de greşită ca şi considerarea că “materia poate evolua şi deveni şi Spirit”.Spiritul nu se face “manifestare materială”, ci “Participă” la “manifestarea materiei”. Şi de asemenea, “materia” nu devine Spirit, ci “Participă” la cele Spirituale.
În sensul Creştin, nu se pune problema “Spirit şi materie”, ci problema “'Suflet şi Corp”. Corpul este “întâlnirea” într-un “Comun” al Sufletului şi al materiei. Ca Antropologie Creştină, Fiinţa Omului este „SUPRAFORMĂ - Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU, este Formă Creată ca Suflet şi energii de Suflet ca materie şi UNIREA acestora într-un “Comun”, ca_Trup.
Trupul-corpul nostru nu este simpla materie, ci un “Memorial de Comun Fiinţial propriu”.Paradoxal, “Centrarea Fiinţialului” nostru nu este în Suflet, ci în Trup, care devine astfel “Templul Sacru” al Fiinţei. Şi păcatul a atins tocmai “SACRALITATEA” Trupului, care 1-a făcut “casa păcatului şi a morţii”. De aceea DOMNUL HRISTOS a ÎNVIAT cu TRUPUL şi L-a RIDICAT la Cer, că TRUPUL este UNITATEA SACRĂ a Fiinţialului Propriu.Încă odată menţionăm, ca Trupul să nu se confunde cu simpla materie, ci să fie considerat “Comunul de Întâlnire” dintre Suflet şi materie. “HAINA de DUH”, ca “Trup înduhovnicit”, este tocmai această SACRALITATE” a Trupului - UNITĂŢII, ICONICUL Creştin.A reface “Sacralitatea” Trupului, este “metoda” Medicinii noastre Isihaste. Şi Omul a stricat această Sacralitate prin “mâncarea păcătoasă”, deci prin “Mâncarea ne-păcătoasă” să se revină la Sacralitate.Trupul fiind un “Comun” al Sufletului şi al materiei, deci trebuie o Mâncare Sufletească Sfântă şi o mâncare materială ne distructivă-sănătoasă. Să se treacă urgent la o “Mâncare Sufletească şi materială” Sănătoasă, este condiţia tratării bolilor.”
„Nu poti renaste
Intr-o clipa
Viata este in continua incercare”
Xi Murong – Poet chinez

Nostradamus 2012 History Chanel